Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donald Trump, transportat la spital, după ce a fost confirmat cu Covid
WhatsApp
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, confirmat cu Covid-19, a fost transportat cu un elicopter la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed pentru teste suplimentare. Trump a transmis un mesaj pe Twitter, în care a dat asigurări că se simte bine.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a fost transportat la spital la mai puţin de 24 de ore de când a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Casa Albă a declarat că decizia de a-l transporta la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed a fost luată ca o măsură de precauţie.

Trump şi soţia sa au intrat în carantină, iar preşedintele prezintă simptome uşoare ale Covid-19.

Conform unui comunicat emis de medicul de la Casa Albă, preşedintele primeşte un tratament experimental bazat pe anticorpi policlonali creaţi în laborator, al companiei Regeneron.

„În această după-amiază, preşedintele se simte obosit, dar are un moral bun”, a declarat Sean Conley, medicul preşedintelui, într-un comunicat transmite Mediafax.

Preşedintele a transmis, înainte de plecarea la spital, un mesaj prin intermediul canalului său de Twitter, prin care le mulţumeşte tuturor celor care s-au preocupat de starea sa şi a primei doamne. Trump a dat asigurări că se simte bine şi starea sa de sănătate este bună.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel