Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Donald Trump salută strategia lui Putin privind Ucraina: "Este geniu!"
WhatsApp
Donald Trump a văzut "geniu" în strategia preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu privire la Ucraina, marţi, criticând gestionarea crizei de către succesorul său Joe Biden, scrie AFP.

Urmărind discursul de luni al lui Vladimir Putin, în care preşedintele rus a declarat că recunoaşte independenţa a două teritorii separatiste din Ucraina, "Am spus 'este geniu'", a declarat miliardarul republican într-un podcast conservator.

"Cât de deştept este", a adăugat fostul preşedinte despre Vladimir Putin, lăudând în trecere relaţia sa cu liderul rus.

Apropierea dintre cei doi a fost în trecut subiectul unor puternice critici.

Subliniind că îl cunoaşte "foarte bine" pe Vladimir Putin, Donald Trump a mai apreciat într-un comunicat că liderul rus "nu ar fi făcut niciodată sub administraţia Trump ceea ce face acum".

Denunţând modul în care succesorul său Joe Biden gestionează dosarul, el a spus că "nu a existat absolut niciun motiv pentru ca situaţia care se desfăşoară în prezent în Ucraina să aibă loc".

Donald Trump, care cochetează cu posibilitatea de a reveni în cursa pentru Casa Albă, a calificat pe de altă parte ca "slabe" sancţiunile adoptate pentru moment de administraţia Biden.

"Sunt nesemnificative în comparaţie cu cucerirea unei ţări şi a unor terenuri situate strategic", a acuzat fostul preşedinte.

"Putin nu numai că obţine ceea ce şi-a dorit întotdeauna, dar devine din ce în ce mai bogat datorită avântului gazelor şi petrolului", a adăugat el.

După primele sancţiuni prudente, care vizau în special teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina, Casa Albă şi-a înăsprit marţi răspunsul împotriva Moscovei, dezvăluind noi sancţiuni care ţintesc în special sectorul bancar rus.

Preşedintele Ucrainei convoacă rezerviştii

 

 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat marţi seară convocarea rezerviştilor, în contextul conflictului militar cu Rusia, în timp ce ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a avertizat, la Washington, că armata ucraineană va lupta pentru teritoriul ţării.

Volodimir Zelenski a declarat, potrivit CNN, că a decis convocarea rezerviştilor, pentru a participa la instruire militară, precizând însă că nu va ordona mobilizarea generală.

Preşedintele Ucrainei a dat asigurări că încă vrea o soluţie diplomatică şi a salutat propunerea Turciei de a juca rol de mediator între Moscova şi Kiev. "Nu vom ceda din teritoriul Ucrainei", a afirmat Zelenski, potrivit BBC.

Volodimir Zelenski a salutat sancţiunile impuse de ţările occidentale Rusiei ca reacţie la recunoaşterea independenţei regiunilor separatiste Lugansk şi Doneţk.

La rândul său, ministrul ucrainean de Externe, Dmytro Kuleba, a declarat la Washington că armata ucraineană va lupta pentru apărarea suveranităţii ţării. "Planul A este să utilizăm toate instrumentele diplomatice pentru a împiedica Rusia şi a evita o nouă escaladare. Dar, dacă această abordare eşuează, Planul B este să luptăm pentru fiecare centimetru din teritoriul nosru, în fiecare oraş şi în fiecare sat, să luptăm până vom câştiga", a afirmat Dmytro Kuleba.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel