Coronavirusul care conform datelor oficiale a infectat peste 2,2 milioane de oameni și a ucis aproape 150 de mii în toată lumea nu ar proveni de la o piață de pește și animale vii din Wuhan, ci dintr-un laborator chinezesc.
La începutul crizei, Beijingul a îndreptat atenția lumii către acest loc, o piață de fructe de mare și animale sălbatice vii din Wuhan, care a fost prezentată drept sursa virusului denumit ulterior SARS-COV 2.
Regimul de la Beijing a respins categoric această teorie, dar a insistat că originea trebuie lămurită strict de oamenii de știință.
Tot guvernul chinez a impus însă cenzura pentru cercetările academice cu privire la originea noului virus.
Mai mult, Ministerul chinez de externe insinua, luna trecută, că „armata americană ar fi adus epidemia în Wuhan”.
„La un moment dat, China a încercat să dea vina pe armata americană pentru apariția virusului. Cred că între timp au încetat să mai susțină așa ceva. Asta nu e posibil. Nu cât sunt eu președinte. Din China a venit virusul”, a declarat Donald Trump, președintele SUA.
Pe de altă parte, controversa coincide cu o dezvăluire semnificativă.
„Documente cu circuit intern, procurate de Associated Press, arată că responsabilii chinezi au cunoscut severitatea potențială a virusului, dar au întârziat să sune alarma timp de cel puțin 6 zile. Relatarea Associated Press se bazează pe o notă informativă "scăpată" de la o teleconferință secretă", spune David Culver, corespondent CNN în China.
Pe 8 decembrie, guvernul local din Wuhan anunța prima dată simptomele unui virus necunoscut. Peste aproape o lună, abia pe 3 ianuarie, oficialii din sănătate locali subliniau că nu există transmitere de la om la om. În aceeași zi, China a notificat SUA despre virus. Pe 7 ianuarie, președintele Xi Jinping a admis public că e la curent cu virusul, dar abia peste o săptămână a ordonat să se ia măsuri, deci pe 14 ianuarie. Abia pe 23 ianuarie Wuhan a intrat în carantină.
Reporterii CNN au stat de vorba cu unul dintre doctorii care au încercat să avertizeze în privința apariției unei boli similare SARS.
„Abia mai respir”, a spus doctorul Li Wenliang.
Oftalmolog în Wuhan, doctorul Li Wenliang a fost interogat de poliția chineză la începutul lunii ianuarie, fiind acuzat că răspândește informații false. Infectat de pacienți cu noul virus, medicul a murit la incepututul lunii februarie.
„Guvernul chinez trebuie să fie sincer. Trebuie să fie responsabil. Trebuie să explice ce s-a întâmplat şi de ce în acest caz informaţia nu a fost făcută publică mai pe larg. Efectuăm o anchetă completă a tuturor faptelor pentru a afla cum s-a întâmplat să scape acest virus, să iasă în lume şi a creat o atât de mare tragedie, de asemenea cu un cost enorm pentru economia mondială”, a spus Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA.
După seful diplomației americane, și omologul său britanic a cerut clarificări.
„Legat de China, cred că este absolut necesar să deslușim cum au stat lucrurile în privința apariției virusului și izbucnirii epidemiei. Trebuie să punem acele întrebări dificile despre cum a apărut epidemia și de ce nu a fost curmată mai devreme”, a declarat Dominic Raab, secretarul de stat al Marii Britanii.
La rândul sau, președintele Macron a exprimat dubii în privința modului în care China a gestionat propagarea virusului. „Lucrurile s-au petrecut de o manieră pe care n-o cunoaștem”, afirma președintele Franței.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News