Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
DEMISIE Theresa May. Anunț de ULTIMĂ ORĂ făcut de premierul britanic
WhatsApp
Premierul britanic Theresa May a anunţat miercuri în faţa deputaţilor din formaţiunea sa, Partidul Conservator, că va demisiona înainte de următoarea etapă de negocieri cu privire la Brexit, relevă un comunicat al biroului său de presă, citat de AFP.
theresa may2

"Se doreşte o nouă abordare, un nou leadership" pentru următoarea fază a negocierilor de Brexit, care urmează să stabilească viitoarea relaţie dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană, le-a spus May deputaţilor, potrivit aceluiaşi comunicat. "Nu voi reprezenta un obstacol", a menţionat ea.

Theresa May "a spus că nu va rămâne în funcţie în următoarea etapă a negocierilor de Brexit, cu alte cuvinte odată ce va fi aprobat acordul de retragere, va face loc altcuiva", a explicat pentru BBC deputatul James Cartlidge, după întâlnirea premierului cu deputaţii conservatori.

Premierul britanic ar urma să anunţe miercuri, în cursul unei reuniuni cu aleşii Partidului Conservator, o dată la care s-ar angaja să-şi părăsească funcţia de la conducerea guvernului, a relatat marţi publicaţia The Sun, citată de presă internaţională.

VIDEO LIVE din Parlamentul britanic:

Youtube video image

 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel