Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Curtea Supremă din Italia, decizie șoc: Copiii care şi-au încheiat studiile sunt obligați să-şi găsească un loc de muncă
WhatsApp
Curtea Supremă din Italia obligă copiii care şi-au încheiat studiile să-şi găsească un loc de muncă. Sentinţa emisă de Curtea Supremă schimbă obiceiurile tinerilor italieni care încă mai contează pe susţinerea financiară a părinţilor.  

Copiii italienilor sunt celebri pentru ataşamentul sentimental şi financiar pe care îl au faţă de părinţi chiar şi când devin adulţi. Din acest motiv, mulţi părinţi exasperaţi recurg la justiţie ca să întrerupă întreţinerea lor.

Este cazul unul profesor de muzică în vârstă de 30 de ani care şi-a chemat tatăl în faţa judecătorului după ce acesta din urmă a încetat să-i mai plătească pensia alimentară de 300 de euro pe lună, scrie ziarul Il Mattino, citat de Mediafax.

Tânărul a motivat că salariul de 20.000 de euro pe an nu-i asigura o independenţă financiară. Profesorul a avut câştig de cauză în primele două grade ale procesului.

Curtea Supremă, însă, i-a dat dreptate tatălui şi l-a îndemnat pe profesor să-şi mai ia un alt serviciu ca să se întreţină.

Sentinţa a creat un precedent pentru miile ce cazuri similare care apar în presa italiană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel