Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Spania. Rezervaţie naturală, ameninţată de plantaţiile de căpşuni. Reacţia Curţii de Justiţie a UE
WhatsApp
Spania trebuie să depună mai multe eforturi în viitor pentru a proteja rezervaţia naturală Coto de Donana, un parc naţional a cărui reţea hidrologică este ameninţată de activităţile turistice şi de agricultura intensivă, informează DP
culegator capsuni

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul în Luxemburg, a decis parţial, joi, în favoarea unei plângeri depuse de Comisia Europeană, care a acuzat Spania că nu protejează suficient acest parc naţional situat pe Costa de la Luz din provincia Andaluzia. Parcul naţional Donana este una dintre cele mai mari regiuni mlăştinoase de pe Terra.

Decizia pronunţată de CJUE este una "istorică", au declarat reprezentanţii organizaţiei ecologiste WWF.

În acest parc naţional, care, alături de o arie protejată şi de o "zonă-tampon", acoperă o suprafaţă de aproape 130.000 de hectare, volumul apelor subterane a scăzut dramatic în ultimii ani, au raportat WWF şi alte organizaţii care militează pentru protejarea mediului înconjurător.

Motivul aflat în spatele acestei scăderi a volumului de apă constă în faptul că numeroase puţuri legale şi ilegale sunt folosite în regiune pentru a redirecţiona cantităţi importante de apă.

 

Decizia CJUE

 

Apa astfel captată este folosită pentru aprovizionarea turiştilor şi pentru irigarea terenurilor agricole, în special a plantaţiilor de căpşuni. Căpşunele recoltate de pe acele plantaţii sunt apoi vândute în toată Europa.

Spania "nu ia măsuri potrivite pentru a preveni degradarea habitatelor protejate din zonele mlăştinoase", notează Comisia Europeană în plângerea sa din 2019.

În urma deciziei de joi, WWF a cerut guvernului central de la Madrid şi autorităţilor regionale spaniole să închidă imediat puţurile ilegale din acel parc natural şi să renunţe la agricultura intensivă.

Dacă se va întâmpla astfel, atunci căpşunele din Europa vor deveni cel mai probabil mai scumpe.

Regiunea mlăştinoasă Coto de Donana şi râul Guadalquivir deţin împreună o diversitate unică de ecosisteme. Ele formează o zonă bogată în faună şi floră, în care trăiesc inclusiv specii ameninţate cu dispariţia, precum acvila de câmp, linxul iberic şi ţestoasa-maur. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel