Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cum au furat doi români 1,3 milioane de lire din UK
WhatsApp
Jaful secolului în Marea Britanie! Peste un milion de lire au dispărut fără urmă din bancomate. Doi români arestați!

Teofil Bortoș, presupus lider al grupului infracțional

 

Un grup infracțional organizat a spart bancomate din întreaga Anglie, de la nord de Blackpool până în Brighton pe coasta de sud! În doar trei zile hoții au sustras o sumă colosală: 1,373,640 de lire sterline.

 

Jaful a fost posibil cu ajutorul unui virus informatic cu care au fost infestate peste 50 de ATM-uri.

 

Teofil Bortoș de 36 de ani și Grigore Paladi, complici la Marea Lovitură, și-au recunoscut faptele în fața magistraților, scrie express.co.uk. Conform interceptărilor telefonice Bortoș se afla la ATM-ul cu numărul 39 în momentul în care a fost ridicat de poliție, se arată în referatul procurorilor. Anchetatorii bănuiesc că Bortoș ar fi fost chiar cel care a introdus virusul în bancomate, dar nu au avut suficiente probe pentru a dovedi acest lucru.

 

Paladi a fost condamnat deja la șase ani de închisoare, iar în cazul lui Bortoș judecătorii se vor pronunța pe 11 ianuarie 2016,

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel