Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
COVID-19, a treia cauză de deces în SUA în 2020
WhatsApp
Maladia COVID-19 a reprezentat cea de-a treia cauză de deces în Statele Unite în anul 2020, fiind depăşită doar de bolile cardiovasculare şi de cancer, potrivit datelor provizorii comunicate miercuri de autorităţile sanitare americane, informează AFP.
Foto ILUSTRATIV

Noul coronavirus a provocat o creştere cu peste 15% a ratei mortalităţii generale în raport cu 2019. Această rată nu mai înregistrase o creştere din anul 2017.

În total, peste 3,3 milioane de persoane au decedat între ianuarie 2020 şi decembrie 2020 în Statele Unite, au dezvăluit specialiştii de la Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC), care au analizat certificatele de deces emise în această ţară.

Raportat la populaţia americană şi ajustat în funcţie de vârstă, numărul persoanelor decedate la 100.000 de locuitori a fost de aproximativ 828, comparativ cu 715 în 2019, înregistrând astfel o creştere cu 15,9%.

Dintre aceste decese, peste 377.800 s-au datorat într-o manieră sigură sau probabilă maladiei COVID-19 (circa 345.000 de decese exclud situaţiile în care noul coronavirus a fost una dintre bolile care au provocat decesul, printre alţi factori).

 

Bolile cardiace au ucis aproximativ 690.000 de persoane



Prin comparaţie, bolile cardiace au ucis aproximativ 690.000 de persoane în acelaşi an în Statele Unite, iar cancerul a făcut 598.000 de victime.

Rata de mortalitate asociată COVID-19 a fost una dintre cele mai ridicate în rândul persoanelor de culoare şi în rândul amerindienilor.

Fără să reprezinte o surpriză, rata de deces a crescut într-o manieră foarte consistentă în funcţie de vârstă, de la doar 0,2 decese la 100.000 de copii între 1 an şi 14 ani, la 1.797 de decese la 100.000 de persoane cu vârste de peste 85 de ani.

Bărbaţii au fost mai grav afectaţi decât femeile din Statele Unite.

Săptămânile în care au fost raportate cele mai multe decese asociate COVID-19 au fost înregistrate în aprilie şi în decembrie, în perioade care au coincis cu vârfurile valurilor epidemice din primăvară şi din iarnă, au detaliat autorităţile sanitare americane.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel