Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus. Peste 50.000 de decese în Europa de la începutul pandemiei (ECDC)
WhatsApp
Noul coronavirus a provocat cel puţin 50.000 de decese în Europa de la apariţia sa în luna decembrie în China, a anunţat marţi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), agenţie a Uniunii Europene, relatează dpa.

Până marţi, un număr de 51.059 de decese în legătură cu COVID-19 au fost înregistrate în Spaţiul Economic European (SEE), care reuneşte statele membre UE, Marea Britanie, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, a afirmat agenţia.

Cea mai afectată ţară de pe continentul european a fost Italia, cu 16.525 de decese, urmată de Spania, cu 13.055 de decese, şi Franţa, cu 8.911 de decese. A patra cea mai afectată ţară din Europa este Marea Britanie, cu 5.373 de decese.

Elveţia, care a înregistrat 584 de decese provocate de coronavirus, şi alte ţări europene, precum Ucraina, nu au fost incluse în lista ECDC.

Primele infecţii cu coronavirus din Europa au fost înregistrate în Franţa şi Germania la sfârşitul lunii ianuarie. Regiunea, incluzând Marea Britanie, are acum peste 600.000 de cazuri confirmate.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel