Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus Italia: Românii au filmat rafturile GOALE din supermaketuri - FOTO/VIDEO
WhatsApp
Mai mulţi români care trăiesc în regiunea Lombardia au filmat rafturile goale ale magazinelor. O româncă stabilită acolo povesteşte că oamenii riscă să ajungă la închisoare dacă ies din regiune, în timp ce un bărbat a fost nevoit să-şi improvizeze o mască, pentru că nu se mai găsesc în farmacii. 

Pentru italienii din Lombardia, mâncarea e acum mai preţioasă ca aurul. La unul din cele mai mari magazine din Casalpusterlengo, localitate aflată în carantină, cozile se întind pe zeci de metri. Iar oamenii nu au nicio garanţie că în rafturi vor mai găsi ceva. Au însă răbdare... şi speranţă.

Dorina Olar este una dintre româncele stabilite în zona Lombardia. Se consideră norocoasă, pentru că a reuşit să-şi facă din timp provizii. Acum, zona e împânzită de forţe de ordine, tocmai pentru ca disperarea oamenilor să nu genereze conflicte.

„Cei care încearcă să intre fraudulos, fără să respecte, sunt pedepsiţi cu amenzi foarte mari şi chiar închisoare de trei luni, practic nu-i nicio persoană pe stradă, zici că-i ca-n război. Unde sunt eu, oamenii s-au panicat foarte tare, au luat cu asalt magazinele, am început să facem cumpărăturile online. Cel mai mult se aprovizionează cu ceea ce durează: paste, orez, făină albă, cartofi, congelate", a spus Dorina Olar.

Un alt român stabilit în Italia, în una din zonele afectate de Covid-19, e Cristian Luca. În oraşul lui lipsesc măştile sanitare, aşa că a fost nevoit să se adapteze.

"S-au înregistrat câteva cazuri şi aici, în Crema, am o mască pe faţă pentru că sunt obligat să o port, după cum vezi este o mască de tinichigiu pentru că este singura mască pe care am reuşit să o găsesc la un magazin de piese auto", a spus el, potrivit Mediafax.

Măştile de protecţie și dezinfectanții sunt greu de găsit în toate farmaciile din zonă, iar speculanţii profită de panica oamenilor. O soluţie dezinfectantă pentru mâini, care înainte de epidemie nu costa mai mult de 2-3 euro, se vinde acum cu 80 de euro sticluţa.

Până acum coronavirusul a luat 7 vieţi în Italia. În Lombardia au fost confirmate 172 de cazuri de infecţie, iar în regiunea Veneto 32 de cazuri. În regiunea Lombardia sunt oficial peste 176.000 de români.

FOTO/VIDEO


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel