Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus Italia: Școli închise până în aprilie și fără concedii în sectorul medical
WhatsApp
Guvernul italian va adopta noi măsuri dure pentru a încerca să limiteze răspândirea coronavirusului, între care interzicerea intrării sau ieşirii din regiunea Lombardia, cel mai greu lovită de epidemie, conform unui proiect de decret care este discutat în Consiliul de Miniştri şi care s-a scurs în presă, relatează Reuters şi EFE.

În Lombardia sunt înregistrate 2.742 de cazuri, dintre care 1.661 sunt spitalizate şi 359 în terapie intensivă, ceea ce ar cauza probleme enorme funcţionării sistemul sanitar din regiune.

Până în prezent, doar câteva zone limitate din nordul Italiei, numite "zone roşii", au fost puse în carantină, dar în condiţiile unei agravări a situaţiei, li se va cere oamenilor să nu intre şi să nu iasă din Lombardia şi alte regiuni vecine.

Conform proiectului de decret, au devenit "zone roşii" Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia şi Rimini - din regiunea Emilia-Romagna; Pesaro şi Urbino - din regiunea Marche; Veneţia, Padova şi Treviso - din regiunea Veneto; Asti şi Alessandria - din regiunea Piemont.

Școli închise pentru minimum o lună



Legislaţia urmează să fie aprobată mai târziu sâmbătă, a declarat anterior şeful agenţiei de protecţie civilă, după ce în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 36 de decese şi peste 1.200 de noi cazuri de infectare. Bilanţul total este de 233 de decese şi 5.061 de infectări în întreaga ţară.

În toate zonele vizate de decret, şcolile rămân închise cel puţin până pe 3 aprilie, iar lucrătorilor din sectorul medical nu li se vor acorda concedii.

Decretul stabileşte, de asemenea, închiderea tuturor săli de sport, piscinelor şi centrelor termale din zonele menţionate, precum şi a muzeelor, centrelor culturale şi staţiunilor de schi, în timp ce centrele comerciale trebuie închise în weekend.

Toate evenimentele vor fi suspendate, în locuri publice sau private, inclusiv cele cu caracter cultural, recreativ, sportiv şi religios şi, în consecinţă, ceremoniile de cununie civilă şi religioasă şi înmormântările sunt anulate.

Restaurantele şi barurile sunt menţinute deschise, cu obligaţia de a asigura o distanţă sigură de un metru între oameni, informează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel