Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Coronavirus în Italia. Giuseppe Conte impune carantina pentru 16 milioane de oameni
WhatsApp
Prim-ministrul italian, Giuseppe Conte, a anunțat sâmbătă noaptea că se impune carantină pentru tot nordul Italiei. Astfel, cel puțin 16 milioane de persoane sunt acum blocate în regiunea Lombardia, scrie BBC News.
Foto ILUSTRATIV

Italia, cea mai afectată țară din Europa de noul coronavirus, a raportat sâmbătă o creștere accentuată a infecțiilor. Aceste cifre au determinat guvernul de la Roma să ia măsuri drastice și să impună carantină pentru 15 regiuni din nordul țării.

Noile măsuri, care se aplică și în Milano, cel mai important centru economic al țării, și Veneția, unul dintre orașele cele mai vizitate de turiștii din toată lumea, vor dura până pe 3 aprilie.

 

Giuseppe Conte: „Trebuie să ne asumăm această responsabilitate”

 

Numărul deceselor din Italia a ajuns la 233, dintre care 36 doar în cursul zilei de sâmbătă. Tot sâmbătă au fost confirmate 1.247 de noi cazuri de infecție în peninsulă, ducând numărul total al îmbolnăvirilor la 5.883.

„Vrem să asigurăm sănătatea cetățenilor noștri. Înțelegem că aceste măsuri vor impune sacrificii, uneori mici și, uneori, foarte mari. Dar acesta este un moment în care trebuie să ne asumăm această responsabilitate", a declarat premierul Giuseppe Conte.

 

Cetățenii din nordul țării nu va mai avea voie să părăsească zona

 

Începând de duminică, 8 martie, populația din nordul țării nu va mai avea voie să părăsească zona și aici se va permite accesul doar pentru situații de urgență.

Aceste măsuri se aplică inclusiv în orașe importante precum Milano, Veneția, Parma și Modena, afectând un număr de aproximativ 16 milioane de oameni.

Premierul Conte a declarat că provinciile afectate sunt Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro și Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli, Padova, Treviso și Veneția.

Până acum, doar aproximativ 50.000 de persoane din nordul Italiei au fost afectate de măsurile de carantină, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel