Gravitatea situaţiei din zona roşie a Italiei poate fi măsurată prin numărul de decese cauzate de coronavirus, care poate fi cu greu gestionat.
"Gândiți-vă doar la cele opt pagini zilnice de necrologii de la Eco de Bergamo, la incinerările laa crematorii care au loc într-un ciclu continuu și sicriele aliniate cu grijă creștină și evlavie în biserici, așteptând să aibă o binecuvântare și o înmormântare după datini,", scrie Il Messaggero.
"Atâtea sicrie ajung la cimitir încât nimeni nu mai știe unde să le pună", scrie şi cotidianul Prima Treviglio.
Capela de la Bergamo este acum neîncăpătoare, astfel municipalitatea a fost nevoită să deao ordonanță, în ultimele zile, pentru a autoriza poziționarea sicrielor și în biserica din Ognissanti.
"Și în aceste zile circulă un video cu câteva zeci de sicrie care așteaptă îngroparea sau incinerarea", mai scrie Prima Treviglio.
sursa: Il Matino
De săptămâna trecută la Treviglio, din ordinul lui Giorgio Gori, vizitele la cimitirele din Bergamo au fost interzise.
„În fiecare zi vezi că un prieten, o cunoștință, o rudă este lovit de boală. Medicii, asistentele, voluntarii, preoții se îmbolnăvesc şi ei. Contagiile sunt din ce în ce mai numeroase, precum și spitalizările și chiar decesele. Au fost trei sute în ultima săptămână. Orașul are o reacție și mai puternică decât de obicei - răspunde Gori - Doar în oraș am avut un răspuns de la 500 de voluntari care s-au pus la dispoziție pentru livrarea la domiciliu a medicamentelor sau care fac cumpărăturile pentru persoanele în vârstă, obligate în casă care nu ei pot ieși. Acest lucru este extraordinar. Dar suntem la limită", a spus primarul sâmbătă seara, la emisiunea Che tempo che fa.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News