Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Comisia Europeană a iniţiat o propunere prin care centralele nucleare şi pe gaz să fie considerate proiecte verzi
WhatsApp
Comisia Europeană a iniţiat un proiect prin care unele centrale nucleare şi care utilizează gazele naturale drept combustibil să fie considerate proiecte verzi, dacă îndeplinesc anumite condiţii, scrie Reuters.
Foto: pexels.com

Comisia ar urma să facă oficial această propunere spre sfârşitul lunii ianuarie, scrie Agerpres. Potrivit draftului, consultat de Reuters, centralele nucleare vor fi considerate verzi dacă există o strategie, finanţare şi locaţie pentru neutralizarea deşeurilor radioactive. De asemenea, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045.

Producţia de energie pe bază de gaze va fi considerată verde dacă are caracter de tranziţie. Ea este caracterizată ca nefiind total sustenabilă, dar care are emisiile de carbon sub media industriei şi poate fi folosită.

Utilizarea gazelor naturale



Utilizarea gazelor naturale duce la emisii cu 50% mai reduse decât în cazul cărbunelui. Gazele pot fi folosite ca şi combustibil de tranziţie spre energia curată.

După publicarea documentului, spre finalul lunii, ţările membre îl vor putea consulta, iar proiectul va fi supus spre aprobare în Parlamentul European.

Oficialii Comisiei Europene nu au putut fi contactaţi deocamdată pentru un punct de vedere oficial pe marginea acestui proiect. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel