Sîrski nu a furnizat locaţia exactă a principalei ofensive ruse, dar anterior atât el, cât şi preşedintele Volodimir Zelenski au spus că forţele ruse vizează oraşul Pokrovsk, important din punct de vedere strategic.
"Situaţia este dificilă în direcţia principalului atac al duşmanului. Dar toate deciziile necesare la toate nivelurile au fost luate fără întârziere", a declarat Sîrski pe Telegram.
Oleksandr Sîrski a declarat săptămâna trecută că a petrecut mai multe zile pe frontul estic din apropiere de Pokrovsk şi a descris luptele de acolo drept "excepţional de dure".
Rusia, care a ocupat bucăţi din estul Ucrainei după lansarea invaziei sale în februarie 2022, continuă să avanseze lent în urma unor lupte dure. Avansurile au continuat după ce Ucraina a lansat o ofensivă surpriză în regiunea Kursk pe 6 august, aparent pentru a obţine reorientarea unor resurse ruse şi a întări poziţia Kievului în orice viitoare negocieri.
Ucraina a lansat valuri de atacuri cu drone vizând centrale electrice şi o rafinărie din regiunile Moscova şi Tver, declanşând incendii, în timp ce zeci de drone au fost distruse în alte zone ale ţării, au anunţat duminică oficiali ruşi, relatează Reuters, citată de Agerpres.
Fragmente de drone au declanşat incendii la Rafinăria Moscovei şi la centrala electrică de la Konakovo, în regiunea Tver, unul dintre cei mai mari producători de energie din centrul Rusiei, au declarat oficiali şi media locale.
Ministerul Apărării din Rusia a anunţat pe Telegram că unităţile sale de apărare aeriană au distrus 158 de drone lansate de Ucraina în cursul nopţii, între care nouă asupra Moscovei şi a regiunii sale.
Primarul Moscovei Serghei Sobianin a declarat că mai multe drone au vizat rafinăria Moscovei şi un incendiu a fost stins "într-o sală tehnică separată".
Agenţia de ştiri TASS a relatat, citând oficiali ai pompierilor, că incendiului i-a fost atribuit cel mai ridicat grad de complexitate, ceea ce ar putea presupune unităţi suplimentare.
Rafinăria din sud-estul capitalei ruse este în proprietatea Gazprom Neft, ramura petrolieră a Gazprom.
Canalul de ştiri pe Telegram "Baza", care este apropiat de serviciile de securitate ruse, a declarat că lângă centrala electrică de la Konakovo au fost auzite explozii puternice.
Guvernatorul Igor Rudenia a declarat că în oraşul Konakovo s-a declanşat un incendiu, dar furnizarea electricităţii şi a gazului nu au fost întrerupte. El nu a precizat ce a ars în incendiu.
Ucraina a încercat să lovească şi centrala electrică Kaşira din regiunea Moscovei cu trei drone, a declarat Mihail Şuvalov, şeful districtului Kaşira, pe Telegram. El a spus că atacul nu a provocat pagube sau victime, iar furnizarea electricităţii nu a fost întreruptă.
Ministerul Apărării a anunţat că 46 de drone au fost distruse deasupra regiunii transfrontaliere Kursk, 34 deasupra Briansk, 28 deasupra Voronej şi 14 deasupra Belgorod. Alte câteva zeci de drone au fost doborâte deasupra regiunilor Kaluga, Lipeţk sau Riazan, a mai precizat ministerul.
Nu s-au raportat răniţi în urma atacurilor, potrivit informaţiilor preliminare. Rusia dezvăluie însă rareori întreaga amploare a pagubelor produse de atacurile aeriene ucrainene, notează Reuters.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News