Proprietara casei, Lacey Purciful a postat pe TikTok un video în care apare un livrator de pizza, care este supărat din cauza bacșișului de 25% din valoarea comenzii pe care i l-a oferit.
Imaginile suprinse de camera de la intrarea în casă au ajuns virale. Curierul i-a înmânat comanda de 20 de dolari, dar a fost complet nemulțumit de bacșișul de cinci dolari.
„Vreau doar să spun că ai o casă prea frumoasă pentru un bacșiș de cinci dolari” i s-a adresat curierul femeii, care i-a răspuns „Cu plăcere”. Șoferul i-a întors însă spatele, spunându-i „Fuck You” a relatat New York Post, preluat de Daily Star.
După ce înregistrarea a devenit virală, livratorul a fost identificat drept „Corey”. Femeia făcuse comanda printr-o aplicație, DoorDash, și adăugase acolo bacșișul de 5 dolari Clipul, postat pe contul TikTok al lui Lacey, a fost subtitrat: „Cât ar trebui să dau bacșiș pentru o plăcintă de 20 de dolari?”.
„Solicitarea respectuoasă a unui bacșiș este acceptabilă, dar abuzarea sau hărțuirea cuiva nu este niciodată permisă. Am eliminat livratorul de pe platforma noastră și am luat legătura cu clientul.
Regulile noastre există pentru a ne ajuta să ne asigurăm că toți cei care folosesc platforma noastră – Dashers, clienți, comercianți – au o experiență sigură și plăcută. Ne așteptăm ca toată lumea să-i trateze pe ceilalți cu respect și vom aplica regulile noastre în mod corect și consecvent”, a declarat un purtător de cuvânt al DoorDash pentru Daily Mail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News