Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ciocniri violente la Atena. Trei poliţişti au fost răniţi. Manifestanţii au aruncat cu cocteiluri Molotov în secţia de poliţie
WhatsApp
Trei poliţişti au fost răniţi, marţi seară, în ciocniri violente izbucnite într-un cartier al Atenei pe marginea unei manifestaţii a 5.000 de persoane împotriva "exceselor poliţiei", a anunţat poliţia greacă, citată de ANA şi France Presse. Potrivit unui fotograf AFP, ciocnirile au izbucnit când un grup de aproximativ 200 de persoane cu cagulă s-au îndreptat spre secţia de poliţie din Nea Smyrni, unde un tânăr a fost bătut duminică cu bastonul de un poliţist în timpul unui control al măsurilor de lockdown.
proteste atena grecia

Manifestanţii au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov în secţia de poliţie, iar poliţiştii au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Mai multe pubele au fost incendiate, obligând pompierii să intervină. Un poliţist pe o motocicletă, grav rănit la cap, a trebuit să fie transportat la spital. Potrivit imaginilor canalului de televiziune ANT1, protestatarii l-au doborât pe poliţist de pe motocicletă şi l-au lovit. Potrivit agenţiei de presă elene ANA, viaţa lui nu este în pericol.

"Cel puţin trei poliţişti au fost răniţi", a precizat poliţia din Attica (regiunea Atenei) într-un comunicat. Zece persoane au fost arestate la manifestaţia din Nea Smyrni, a adăugat poliţia. Jurnalişti şi fotografi la faţa locului au fost de asemenea atacaţi de manifestanţii cu cagulă. Duminică după-amiază în piaţa din Nea Smyrni, la cinci kilometri de centrul Atenei, imaginile cu un tânăr bătut cu bastonul de un poliţist, în prezenţa a cel puţin alţi trei agenţi, au devenit virale. Tânărul putea fi auzit strigând: "mi-e rău", în timp ce trecătorii erau indignaţi de comportamentul poliţiei. În semn de protest, aproape 5.000 de persoane, potrivit poliţiei, au mărşăluit împotriva "exceselor poliţiei" marţi seară, purtând pancarte pe care se putea citi "Copoii, afară din cartierele noastre" sau "Parcurile sunt făcute pentru a râde şi nu pentru a auzi: mi-e rău". Poliţia a declarat că a arestat manifestanţi care deţineau cocteiluri Molotov şi bare de fier, înainte să înceapă ciocnirile.

 

"Nu voi permite nimănui să ne divizeze", a declarat prim-ministrul Greciei



Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis le-a cerut concetăţenilor ca "imaginile triste ale violenţei pe care le-am văzut în această seară la Atena să fie ultimele". "Nu voi permite nimănui să ne divizeze", a adăugat el într-un comunicat. Principalul partid de opoziţie, Syriza, i-a condamnat "pe cei care, prin forţă, au ales să păteze o demonstraţie paşnică a mii de locuitori". Parchetul a dispus o anchetă preliminară "pentru a examina eventuale fapte penale comise de poliţişti" duminică în Nea Smyrni, potrivit unei surse judiciare. De asemenea, poliţia a deschis o anchetă internă. Potrivit poliţiei, acest incident a început când poliţia a fost atacată de "treizeci de persoane care au rănit doi dintre agenţii săi", lucru negat de mulţi locuitori din Nea Smyrni.


[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel