O familie din Anyue, din provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, a fost amendată cu 718.080 de yuani (89.500 de euro) pentru că a avut șapte copii. În China numărul maxim stabilit prin lege este de doi copii pentru fiecare familie.
Liu și soția sa, care locuiesc într-o zonă unde este apreciată existența descendenților de sex masculin, au început să aibă copii în 1990, o fată. Al doilea copil a fost tot o fetiță. Au continuat să încerce și au avut numai fete. Însă, în 2009, au avut în sfârșit un băiat, potrivit portalului abc.es.
În 2018, autoritățile au deschis o anchetă și au aplicat o primă amendă pe care familia nu a putut să o plătească, pentru că doar bărbatul lucrează. Familia a cerut să plătească penalizarea în rate, însă nici în acest caz nu au putut acoperi taxele.
Cazul a generat o dezbatere amplă pe rețelele de socializare, deoarece mulți chinezi cred că această familie ar trebui să fie recompensată, nu pedepsită, deoarece natalitatea a scăzut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News