Un român în vârstă de 53 de ani, care își ducea zilele într-o baracă improvizată, a murit la spitalul din Rivoli, un orășel de lângă Torino. Bărbatul, fără un adăpost deasupra capului, a decedat din cauza rănilor suferite în urma unui atac. Polițiștii italieni au demarat o anchetă pentru identificarea celor responsabili.
Din primele constatări se pare că rănile deosebit de grave suferite în timpul unui atac au provocat moartea bărbatului. El ar fi fost atacat în duminică dimineață de mai multe persoane care încă nu au fost identificate.
La momentul ambuscadei, el stătea într-o baracă improvizată, situată în pasajul subteran al șoselei de centură Collegno Nord-Torino.
Carabinierii de la Rivoli investighează incidentul.
Un alt român și-a pierdut viața în acest weekend, în Italia, după ce s-a dat jos din mașină pe autostradă.
Un accident mortal s-a produs, sâmbătă seara, pe autostrada A4 în Italia. Coliziunea a avut loc chiar înainte de miezul nopții pe tronsonul dintre Bergamo și Seriate.
Un cetățean român, în vârstă de 49 de ani, și-a pierdut viața, sâmbătă seara pe A4. Potrivit celor reconstruite de polițiștii rutieri, bărbatul își conducea mașina și se deplasa spre Veneția.
La un moment, după ce a trecut de punctul de taxare din Bergamo, s-a ciocnit cu un obstacol provocând o pană vehiculului. Prin urmare a coborât să verifice situația. În acel moment, o altă mașină l-a lovit mortal.
În impact au mai fost implicate alte două mașini. La fața locului au intervenit trei ambulanțe, o mașină medicală și patrulele poliției rutiere din Seriate.
Odată reconstituită dinamica accidentului, trupul bărbatului român, de 50 de ani, a fost dus la morga cimitirului din Bergamo la dispoziția familiei, așa cum a dispus procurorul de gardă. Cele patru mașini implicate în coliziune au fost sechestrate de polițiști.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News