„Suntem foarte aproape de încheierea procesului", a spus liderul european la o conferință de presă, salutând acest acord care permite evitarea "haosului" care ar fi fost în cazul unei ieșiri a Marii Britanii fără acord pe 31 octombrie.
"Acum așteptăm votul parlamentarilor" (britanici și europeni -n.r.), a spus el în cadrul summitului de la Bruxelles, în timp ce votul din Camera Comunelor este plin de incertitudini.
"Ce simt astăzi este un sentiment de tristețe", a continuat el, adăugând că dacă Londra ar vrea să revină în UE "ușa noastră va fi mereu deschisă".
Premierul Irlandei, Leo Varadkar, al cărei țară este în prima linie în caz de Brexit dur, a salutat "forța și unitatea Uniunii Europene"
El a salutat noul acord "ar putea deveni permanent", dar doar cu consimțământul Irlandei de Nord.
Obiectivele Irlandei și ale UE "au fost împlinite", a spus el.
Anunțul lui Donald Tusk vine după ce președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a anunțat că există un acord asupra Brexitului și i-a trimis o scrisoare președintelui Consiliului European în care îi cere să susțină acordul.
Noul acord ar urma să intre în vigoare de la 1 noiembrie, potrivit unui draft de rezoluție a Consiliului European, consultat de Reuters.
În declaraţie nu este menţionată şi vreo posibilă nouă amânare a Brexitului dincolo de data de 31 octombrie dacă parlamentul britanic respinge acordul, relatează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News