Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ce fac românii care se testează pentru COVID în Bulgaria, înainte să tranziteze vama Kulata-Promachonas. Informaţii MAE
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că cetăţenii români care aleg să efectueze testele moleculare pentru COVID-19 în Bulgaria în vederea folosirii acestora pentru intrarea pe teritoriul Republicii Elene pe cale rutieră prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas vor fi sub incidenţa prevederilor legislaţiei bulgare în contextul pandemiei.
Foto ILUSTRATIV

Potrivit unui comunicat transmis joi de MAE, cetăţenii români care în urma acestor testări sunt confirmaţi cu COVID-19 sunt supuşi măsurilor aplicabile pe teritoriul acestui stat, inclusiv plasare în carantină sau autoizolare. În context, MAE reaminteşte că la intrarea în Bulgaria cetăţenii români completează o declaraţie prin care atestă că se obligă să respecte măsurile dispuse prin ordinele Ministrului Sănătăţii, îşi asumă riscul îmbolnăvirii cu COVID-19 şi călătoresc pe propriul risc. Varianta bilingvă (română/bulgară) a declaraţiei se regăseşte pe pagina de internet a MAE https://www.mae.ro/node/51904.

Totodată, MAE informează că, în continuarea demersurilor efectuate pe lângă autorităţile elene privind situaţia cetăţenilor români care îşi petrec vacanţa sau care intenţionează să îşi petreacă vacanţa în perioada următoare în Republica Elenă, acest subiect a fost abordat şi în cadrul unei discuţii pe care ambasadorul României la Atena a avut-o miercuri cu ministrul de externe elen.

"În cadrul dialogului cu partea elenă, ambasadorul român a subliniat importanţa unei comunicări transparente a măsurilor adoptate de către autorităţile elene în contextul pandemiei de COVID-19 şi, implicit, asigurarea unei predictibilităţi a adoptării şi implementării acestora, astfel încât cetăţenii români să îşi poată organiza, în cunoştinţă de cauză, eventualele sejururi turistice în Grecia, cu înţelegerea abordării epidemiologice generate de actuala pandemie şi a măsurilor necesare pentru a preveni inclusiv contaminarea turiştilor străini", se arată în comunicat.

Citeşte şi: Anunţ IMPORTANT pentru românii care tranzitează Bulgaria. Noi prevederi: Cine intră în carantină şi cine este exceptat

MAE precizează că acest demers recent efectuat la nivel de ambasador vine în completarea celor anterioare întreprinse, inclusiv la nivel de ministru de Externe, atât cu privire la asigurarea unor condiţii optime privind intrarea în Republica Elenă pe cale rutieră, prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas, cât şi cu privire la efectuarea procedurilor de testare la intrarea în Republica Elenă.

Referitor la condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, MAE reaminteşte că, începând cu data de 15 iulie, ora 00,01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetăţenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas şi testul molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas şi continuă dialogul cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomeraţii în perioada următoare.

De asemenea, MAE menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel