Un român în vârstă de 42 de ani, rezident la Parete (provincia Caserta), a stat nevinovat în închisoare timp de 20 de zile, relatează publicația BelvedereNews.net. Motivul este unul revoltător: el nu a putut să meargă în fața judecătorului pentru audierea preliminară, deoarece a fost în contact cu o persoană bolnavă infectată cu virusul SARS-CoV-2.
Românul a fost arestat pe data de 4 octombrie, sub acuzația de tentativă de omor, după ce s-a bătut cu un alt român în fața unui bar. Cei doi s-au luat la ceartă aparent din motive banale. Celălalt român, în vârstă de 36 de ani, avea asupra sa o foarfecă și a încercat să-și înjunghiwe adversarul cu ea.
În încercarea de a se apăra, bărbatul care a făcut pușcărie pe nedrept și-a rănit adversarul, fiind însă în legitimă apărare. Carabinierii sosiți la fața locului l-au arestat preventiv pe bărbatul de 42 de ani pentru tentativă de omor și l-au dus la închisoare.
Deși procedura în aceste cazuri prevede ca suspectul să stea cel mult 24 de ore în arest, acesta a petrecut după gratii 20 de zile.
Din cauza faptului că a intrat în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus, românului i s-a permis să apară în fața judecătorilor pentru audierea preliminară abia după 20 de zile. Odată stabilită nevinovăția sa, bărbatul a fost eliberat, mai scrie sursa citată.
În mod normal, în cazul în care poliția reține suspectul pentru a nu periclita desfășurarea cercetărilor sau din alte motive, acesta trebuie dus în fața instanței în termen de 24 de ore de la arestarea sa, pentru soluționarea de către judecător a propunerii de reținere preventivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News