Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Cât costă să locuiești în Londra, în condiții de minimă decență? Un român a făcut calculul. Concluzie amară: "E mai bine decât înapoi în România"
WhatsApp
Un român a făcut un calcul și a spus cât costă să locuiești singur în Londra.
O zonă rezidențială din Londra (Foto: Freepik)

Londra e cunoscută pentru costurile sale de trai exorbitante, iar pentru cei care locuiesc singuri, acestea pot fi copleșitoare. O analiză a cheltuielilor lunare ale unui abonat al publicației Anuntul UK dezvăluie cât de greu poate fi să supraviețuiești în capitala britanică, chiar și atunci când trăiești în condiții de minimă decență.

Potrivit datelor furnizate de român, cheltuielile lunare de bază se ridică la £1960. Acestea includ chirie pentru un studio în Romford (Estul Londrei) în valoare de £950, council tax de £130, facturi de gaz și electricitate de £150, factură de apă de £30, mâncare de £500, internet de £25, și factură telefonică de £25. De asemenea, adăugăm asigurarea și întreținerea mașinii (£100) și combustibilul pentru mașină (£50).

Dar lista nu se oprește aici. Odată ce adăugăm cheltuieli suplimentare, cum ar fi produsele de igienă personală (aproximativ £20 pe lună) și îmbrăcăminte plus încălțăminte (£50), totalul crește semnificativ. Persoana în cauză a menționat și nevoia de a bea cafea în fiecare zi lucrătoare, ceea ce adaugă aproximativ £40 pe lună. Pentru ieșiri sociale minime, adăugăm încă £100 lunar. Și dacă vrei să îți vezi familia și prietenii în România o dată pe an, trebuie să pui deoparte încă £100 pe lună.

Astfel, totalul lunar pentru a trăi în condiții de minimă decentă în Londra ajunge la £2270. Această sumă este greu de acoperit, necesitând un salariu anual de aproximativ £35.000 sau mai mult (incluzând taxele).

Pentru mulți, aceste cifre sunt descurajante, mai ales că salariul minim în Marea Britanie este mult sub această sumă, potrivit sursei citate. Cu un salariu minim de £23.790 pe an pentru 40 de ore de muncă pe săptămână, mulți se confruntă cu dificultăți în a-și permite să locuiască singuri într-un studio în Londra.

În lumina acestor realități financiare, mulți optează pentru soluții alternative, cum ar fi împărțirea chiriei cu alți colegi de casă. Chiar dacă viața într-un share house poate fi compromisă, pentru mulți este o opțiune mai accesibilă decât întoarcerea în țara de origine.

În final, costurile ridicate de trai în Londra rămân un adevăr trist pentru mulți, iar soluțiile rămân limitate pentru cei care se confruntă cu venituri modeste.

"Asta e viata... și, pentru mulți dintre noi, e mai bine într-un share house în Londra ... decât înapoi în România...", este concluzia amară.

cat-costa-sa-traiesti-londra-anuntul-uk

 

-----------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH 

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6 

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel