Potrivit polițiștilor, după prinderea în flagrant a celor cinci tineri care ar fi ridicat un colet cu 6,5 kilograme de canabis, trimis din Marea Britanie, oamenii legii au făcut trei percheziții domiciliare.
Acestea au vizat locuințele din Galați ale unor persoane bănuite de introducere în ţară, fără drept, de droguri, precum și trafic de droguri de risc și mare risc.
În urma perchezițiilor, au fost confiscate 180 de grame de cocaină, precum și 800 de lire sterline.
Polițiștii au dus la sediul DIICOT Galați zece persoane, iar după audieri trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 26 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore.
Aceștia urmează să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News