Documentul a fost semnat joi la Chişinău de Vladimir Malinov, directorul operatorului de stat Bulgartransgaz, şi directorul general al furnizorului public de gaze Energocom, Victor Bînzari, la finalul reuniunii dintre preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, şi omologul moldovean Maia Sandu.
La finalul întâlnirii cu Maia Sandu, preşedintele Rumen Radev a subliniat că Bulgaria şi Republica Moldova pot răspunde la provocările cu care se confruntă prin colaborare bilaterală. Potrivit lui Radev, Bulgaria a înregistrat deja un succes semnificativ în diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze, în principal prin construcţia de interconectori cu ţările vecine şi preluarea de participaţii la terminalele de gaze naturale lichefiate.
"Acum ne putem selecta furnizori din toată lumea pe bază de preţ şi securitatea aprovizionării. Pe de altă parte, avem conducta Trans-Balkan, care în urmă cu câţiva ani transporta gaze naturale din nord spre sud, via Republica Moldova. Acum, prin utilizarea în sistem reverse, putem furniza gaze de la sud spre nord", a subliniat Radev, conform Agerpres.
Şeful statului bulgar a mai spus, de asemenea, că aprovizionarea cu electricitate este un alt subiect important pentru Republica Moldova şi în acest context înţelege îngrijorările preşedintelui Maia Sandu cu privire la toate aspectele ce ţin de energie.
La rândul său, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu a afirmat că resursele energetice sunt utilizate ca o armă împotriva Republicii Moldova şi a tinerei sale democraţii. Maia Sandu a subliniat că ţara sa se confruntă cu cea mai gravă criză energetică de la dobândirea independenţei şi de aceea a salutat acordul privitor la accesul şi transportul de gaze naturale prin intermediul sistemului de conduce al companiei Bulgartransgaz.
În felul acesta, Republica Moldova îşi va conecta reţeaua de transport de gaze naturale de alte reţele din Europa Centrală şi de Sud-Est, a spus Maia Sandu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News