Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit. Ursula von der Leyen: "Nu este suficient timp pentru a negocia"
WhatsApp
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că nu este suficient timp pentru a negocia viitoarele relații între Marea Britanie și Blocul comunitar până la sfârșitul anului, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.

Ursula von der Leyen a declarat că prioritatea Uniunii Europene este aceea de a păstra integritatea pieței unicii și a uniunii vamale.

"Nu poate exista niciun compromis în această privință", a declarat von der Leyen înainte de o întrevedere cu premierul britanic Boris Johnson.

Marea Britanie va urma legislația Blocului comunitar și va contribui în bugetul UE până la sfârșitul acestui an.

Dacă Londra nu va cere o extensie a perioadei de tranziție, relațiile comerciale între Marea Britanie și UE vor urma, începând din 2021, legile Organizației Mondiale a Comerțului sau un acord comercial încheiat până la sfârșitul anului.

Guvernul britanic a anunțat în acest context că nu își dorește o extindere a perioadei de tranziție post-Brexit.

"Fără o extindere a perioadei de tranziție, nu ne putem așteptăm să convenim asupra fiecărui aspect privind noul parteneriat. Va trebui să prioritizăm lucrurile", a declarat von der Leyen.

Aceasta a reiterat că Uniunea Europeană își dorește un nou parteneriat cu Marea Britanie, în care să existe "zero tarife și zero cote".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel