Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit. Tony Blair vrea un NOU REFERENDUM
WhatsApp
Fostul premier britanic Tony Blair i-a cerut vineri actualului şef al guvernului de la Londra, Theresa May, să organizeze un nou referendum privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

'Sfatul meu pentru ea este că nu are nici un rost, literalmente, să continue să se lovească cu capul de acest zid de cărămidă', a declarat Blair într-un discurs susţinut vineri la Londra. 'Este de preferat să vă îndepărtaţi de zidul de cărămidă şi să gândiţi creativ', a mai spus el. 

'Dacă te uiţi la toată nebunia asta, cum poate fi nedemocratic să spui poporului britanic: 'OK, în lumina tuturor acestor lucruri, vrei să continuaţi sau vreţi să rămâneţi?' ', a mai spus el. 

Acordul privind retragerea Marii Britanii din UE a întâmpinat rezistenţă în parlamentul de la Londra, iar votul programat pentru această săptămână a fost amânat de teama unui eşec. 

Citește și: Brexit. Theresa May: Ori ieșim așa, ori NU mai PĂRĂSIM UE

Supravieţuitoare a unui vot de neîncredere miercuri, Theresa May i-a asigurat pe omologii ei europeni în cadrul summitului că poate obţine undă verde din partea parlamentului său, dacă UE oferă "asigurări" că acest text "nu va prinde în capcană" pe termen nedefinit Marea Britanie într-o uniune vamală cu UE.

Europenii, care s-a declarat cu toţii "gata să o ajute" pe Theresa May, au adoptat un text, fără valoare juridică, menit să atenueze îngrijorările parlamentului britanic. Dar ei au repetat că acordul de divorţ "nu poate fi renegociat" şi nu şi-au ascuns nerăbdarea faţă de solicitări considerate încă prea vagi privind noua relaţie pe care Londra vrea să o înnoade cu UE după Brexit.

Noile garanţii cerute de Theresa May privesc aşa-numitul "backstop", soluţia imaginată pentru a împiedica revenirea unei frontiere fizice între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, care ar pune în pericol acordurile de pace de pe insulă. Această "plasă de siguranţă" prevede crearea unui "teritoriu vamal unic" înglobând UE şi Marea Britanie după tranziţia post-Brexit, care nu ar trebui să se aplice decât în caz de eşec al negocierilor care urmează privind viitoarele relaţii comerciale ambiţioase pe care Londra şi Cei 27 vor să le stabilească.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel