Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit: S-a ajuns la ''momentul adevărului''. Data avansată de miniștrii de externe
WhatsApp
Brexit: S-a ajuns la ''momentul adevărului''
brexit

Negocierile privind Brexitul au ajuns la ''momentul adevărului'', au declarat miercuri, la Paris, miniştrii francez şi irlandez de externe, şi pentru a putea fi semnat în termenul dorit, un acord ar trebui să intervină, potrivit lor, în următoarele zile, relatează AFP.

În cursul unui briefing de presă de la finalul unei întrevederi de la Quai d'Orsay cu omologul său Simon Coveney, şeful diplomaţiei franceze Jean-Yves le Drian a declarat: "Suntem într-un moment al adevărului în negocieri. Este indispensabil să obţinem garanţii din partea Marii Britanii (...) fiind vorba despre a nu restabili o frontieră fizică între Irlanda şi Marea Britanie".

"Este momentul adevărului", a confirmat Coveney. "Dacă ar urma să se ajungă la un acord în luna noiembrie, echipele negociere trebuie să găsească o soluţie săptămâna viitoare", a adăugat el.

Data de 21 noiembrie a fost avansată pentru un nou summit al şefilor de stat din Uniunea Europeană privind Brexitul, dar şeful diplomaţiei irlandeze a avertizat: "Nu va exista niciun summit al liderilor dacă echipele de negocieri nu îi anunţă că există ceva de semnat".

"Ne dorim să ajungem la un acord", a precizat Le Drian. "Suntem la 90% dintr-un acord. Dar rămâne de soluţionat, între altele, chestiunea frontierei fizice între Irlanda şi Irlanda de Nord, şi nu ne dorim revenirea la o frontieră dură", a precizat el.

"Există o urgenţă privind data, dar mingea este în terenul britanic", a mai spus el.

Cei doi miniştri au relatat că au discutat despre viitorul relaţiilor între ţările lor în cazul unui aşa-numit "Brexit dur", adică în lipsa unui acord cu UE, evocând o posibilă consolidare a legăturilor directe navale între Franţa şi Irlanda, precum şi modul în care ar fi tratate camioanele irlandeze la sosirea lor în Franţa într-o astfel de situaţie.

Modul de a împiedica reinstalarea unei frontiere dure între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, membră UE, rămâne un punct de dezacord major în negocierile dintre Londra şi Bruxelles.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel