Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Brexit. Românii, cei mai numeroși solicitanți ai statutului de rezident permanent în Marea Britanie
WhatsApp
Românii, italienii şi polonezii sunt cei mai numeroşi solicitanţi ai statutului de rezident permanent ('settled status') în Regatul Unit, conform datelor din perioada de testare a procesului de legalizare a statutului cetăţenilor comunitari care doresc să rămână în această ţară după Brexit, relatează joi agenţia Press Association.

Conform unui raport al guvernului de la Londra, trei faze test au fost organizate între august 2018 şi martie 2019, timp în care au fost primite peste 230.000 de astfel de solicitări, din care 37.742 au fost formulate de cetăţeni români. Urmează italienii (28.575), polonezii (28.214), bulgarii (18.132), portughezii (18.020), spaniolii (16.257), francezii (11.583), germanii (10.825) şi olandezii (8.822).

Cumulat cu cererile anterioare, au fost primite în total peste 600.000 de cereri de obţinere a statutului de rezident permanent.

Între 21 ianuarie şi 29 martie au fost primite peste 200.000 de cereri, din care până la jumătatea lunii aprilie au fost soluţionate circa 188.000. Pentru un procent de 69% dintre acestea a fost aprobat statutul de rezident permanent, acordat celor care dovedesc că au avut reşedinţa cel puţin cinci ani în Regatul Unit, pentru celelalte 31% din cereri fiind acordat statutul de rezident temporar ('pre-settled status'), care poate fi transformat în cel de rezident permanent odată ce solicitantul cumulează cei cinci ani de reşedinţă în Regatul Unit.

Aplicație pentru telefonul mobil 



Acest proces de obţinere a statutului de rezident permanent a fost integrat într-o aplicaţie pe mobil, iar raportul guvernului britanic menţionează că majoritatea solicitanţilor au apreciat formularul de solicitare a acestui statut ca fiind uşor de completat.

Conform estimărilor guvernului de la Londra, între 3,5 şi 4,1 milioane de cetăţeni ai statelor UE şi ai Spaţiului Economic European ar fi eligibili pentru a participa cu succes până la finele anului 2020 la această schemă de legalizare a statutului lor în Regatul Unit.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel