Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, a participat miercuri, 10 octombrie 2018, la reuniunea anuală a „Bucharest Forum“.
În cadrul panelului cu tema „De la provocări la oportunități: Președinția României la Consiliul Uniunii Europene“, ministrul delegat a evidențiat contextul european și internațional complex în care se va desfășura Președinția României la Consiliul Uniunii Europene, în primul semestru al anului viitor, mandat care va ține cont de procesele de anvergură care vor modela Uniunea Europeană, precum Brexit, reflecția asupra viitorului proiectului comunitar, respectiv negocierile pe dosare de o importanță deosebită pentru toate statele membre, precum cele privind viitorul cadru financiar multianual.
"Am intrat în etapa finală a negocierilor privind Brexit, circa 90% din textul acordului de retragere fiind deja agreat. Ne dorim să ajungem la un acord de retragere echitabil pentru ambele părți care să asigure o retragere predictibilă a Regatului Unit și configurarea unui viitor parteneriat aprofundat între Uniunea Europeană și Marea Britanie, dar, în același timp, suntem pregătiți pentru toate scenariile posibile. Dacă acordul va fi agreat până la finalul acestui an, Președinția României la Consiliul Uniunii Europene ar putea gestiona negocierile privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană", a menționat Victor Negrescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News