Produsul Intern Brut (PIB) al Irlandei va fi cu circa 2,6% mai mic un deceniu după ce Marea Britanie va părăsi UE în baza unui acord, potrivit Institutului de Cercetare Economică şi Socială (ESRI) şi Departamentului de Finanţe. Însă, scăderea PIB-ului ar putea fi aproape dublă, de 4,8%, în cazul unui Brexit fără acord şi de 5% în cazul unui Brexit fără acord şi "dezordonat".
Se prognozează că zece ani după ce Marea Britanie va părăsi UE fără acord, în Irlanda vor fi cu circa 45.000 de locuri de muncă mai puţine decât în cazul în care Marea Britanie ar rămâne în blocul comunitar.
Un Brexit dezordonat ar însemna o scădere cu 3,4% a numărului locurilor de muncă, ceea ce ar însemna mai puţin cu 77.500 de joburi.
"Impactul fiecărui scenariu de Brexit este unul considerabil şi va avea efecte negative asupra unei serii întregi de sectoare din economie, începând de la sectorul casnic până la piaţa muncii, companii şi finanţe publice", susţine Adele Bergin, coordonator principal al raportului.
Studiul s-a focusat pe comerţ, înglobând efectele măsurilor tarifare şi non-tarifare, şi asupra impactului potenţial pozitiv al investiţiilor străine directe în Irlanda. El a evaluat impactul unui comerţ mai slab între Marea Britanie şi UE asupra principalilor parteneri comerciali ai Irlandei şi concluzionează că aceasta va reduce drastic cererea pentru exporturile irlandeze.
Creşterea estimată în ceea ce priveşte investiţiile directe va fi probabil depăşită de scăderea din comerţ, atenţionează raportul.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News