„Plasa de siguranţă este o poliţă de asigurare pentru a evita o frontieră dură pe insula Irlanda dacă nu, sau până când, este găsită o alternativă. Aceia care sunt împotriva plasei de siguranţă şi care nu propun alternative realiste susţin, de fapt, reintroducerea unei frontiere, chiar dacă ei nu recunosc acest lucru″, a scris Donald Tusk, pe Twitter, răspunzând astfel la scrisoarea trimisă luni de şeful executivului britanic.
În această scrisoare, Boris Johnson a propus ca UE să renunţe la mecanismul „plasei de siguranţă".
La rândul său, Comisia Europeană a subliniat marţi că „plasa de siguranţă" este singura modalitate prin care Londra şi blocul comunitar pot evita revenirea la controale frontaliere extinse pe insula Irlanda după Brexit.
„Scrisoarea (trimisă luni de Boris Johnson, n.red.) nu oferă o soluţie juridică funcţională pentru a preveni revenirea la o frontieră dură pe insula Irlanda. Poziţia noastră este binecunoscută. (Plasa de siguranţă) Este singura modalitate identificată până acum de ambele părţi pentru a onora acest angajament", a spus purtătoarea de cuvânt Natasha Bertaud, în conferinţa de presă cotidiană a executivului comunitar.
„Plasa de siguranţă" este clauza din acordul negociat de fostul premier Theresa May, menită să joace rolul unei poliţe de asigurare pentru prevenirea reintroducerii controalelor la frontiera dintre Republica Irlanda - ţară membră a UE - şi provincia britanică Irlanda de Nord.
Această graniţă, cu o lungime de aproximativ 500 de kilometri, va deveni după Brexit singura frontieră terestră între Uniunea Europeană şi Regatul Unit.
Premierul britanic Boris Johnson este hotărât ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană pe 31 octombrie, indiferent dacă va reuşi sau nu să renegocieze acordul încheiat între fostul premier Theresa May şi Bruxelles.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News