Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
BREXIT. Donald Tusk a discutat cu Boris Johnson şi aşteaptă cererea formală de AMÂNARE a Brexitului
WhatsApp
„În aşteptarea scrisorii. Tocmai am discutat cu premierul Boris Johnson despre situaţia generată de votul din Camera Comunelor”, a transmis Donald Tusk pe Twitter.

Uniunea Europeană aşteaptă scrisoarea Guvernului Marii Britanii privind solicitarea formală de amânare a Brexit, a declarat sâmbătă seară Donald Tusk, preşedintele în funcţie al Consiliului European, după ce a discutat prin telefon cu premierul britanic, Boris Johnson, relatează MEDIAFAX.

Conform unor surse de la Bruxelles, Uniunea Europeană este dispusă să acorde Marii Britanii o nouă amânare a Brexit, în contextul impasului politic de la Londra.

Însă premierul britanic, Boris Johnson, a declarat sâmbătă că nu va solicita amânarea Brexit, argumentând că săptămâna viitoare va încerca să obţină aprobarea Acordului de retragere din UE şi a legislaţiei aferente.

Pe de altă parte, Biroul premierului britanic a sugerat că va fi transmisă, totuși, o solicitare formală de amânare a Brexit. „Ne vom conforma legii”, a comunicat Downing Street, potrivit Mediafax.

Camera Comunelor a aprobat sâmbătă un amendament introdus de parlamentarii Oliver Letwin (independent) şi Hilary Benn (laburist) care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzute de acest tratat.

Adoptarea legislaţiei asociate Acordului Brexit va dura cel puţin câteva luni, iar premierul Boris Johnson este obligat ca până cel târziu sâmbătă la ora 23:00, ora Londrei, (24:00, ora Bruxellesului, duminică 1:00, ora României) să formuleze o solicitare oficială privind amânarea retragerii Marii Britanii din UE. Boris Johnson insistă că Brexitul se va produce pe 31 octombrie, iar la un moment dat presa a speculat că s-ar putea baza pe un veto al Ungariei în Consiliul European atunci când va cere amânarea Brexitului, pentru a împiedica o nouă tergiversare a ieșirii Marii Britanii din UE și a-și duce astfel la îndeplinire promisiunea făcută la începutul mandatului: Brexit la 31 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel