Un bloc din localitatea Argenta, situată în provincia Ferrara, a fost distrus în urma unei explozii cauzate, cel mai probabil, de o scurgere de gaz. Echipele de pompieri au reușit să recupereze corpurile neînsuflețite ale unui bărbat și al unei femei, doi foști soți.
Potrivit publicației italiene Fanpage, evenimentul tragic s-a produs în seara zilei de sâmbătă, 21 octombrie. Pompierii au reușit să recupereze trupul unui bărbat din dărâmături și, pentru ore în șir, echipele specializate în căutare și salvare urbană au căutat a doua persoană dată dispărută. Aceasta din urmă a fost de asemenea recuperată fără semne vitale.
#Ferrara, esplosione e crollo abitazione ad Argenta: recuperato dai #vigilidelfuoco il corpo privo di vita di un uomo. Continuano le operazioni di ricerca dell'ultimo possibile disperso [#22ottobre 8:30] pic.twitter.com/1D8QTv04lO
— Vigili del Fuoco (@vigilidelfuoco) October 22, 2023
Cei doi decedați, deși divorțați de ceva vreme, locuiau în două apartamente separate în aceeași palazzina. Aceștia au fost identificați ca fiind Andrea Binelli, în vârstă de 76 de ani, și Gabriella Piccini, în vârstă de 74 de ani. Cuplul deținea o fermă agricolă și aveau o fiică, care însă nu locuia cu ei.
Clădirea prăbușită avea două etaje. S-a presupus că o scurgere de gaz în locuință a fost cauza exploziei și prăbușirii ulterioare a casei.
Primul corp, cel al bărbatului, a fost recuperat în jurul orei 8 dimineața din ruinele clădirii prăbușite. Fosta sa soție a fost recuperată mai târziu.
La fața locului au intervenit echipe de pompieri din Piacenza cu un utilaj special echipat cu un clește pentru a demola acoperișul, care era periculos și instabil din cauza operațiunilor de căutare. După explozie, a izbucnit un incendiu care a complicat intervenția echipajelor de prim-ajutor.
Un număr de 43 de pompieri din Ferrara, Portomaggiore și Molinella, echipaje specializate în căutarea persoanelor din Bologna, Treviso, Rovigo și Venezia, precum și unități cu câini din Bologna și Parma, precum și echipe pentru lucrări de terasament din Forlì și Piacenza au acționat la fața locului pentru a gestiona tragedia, mai scrie sursa citată.
-------------------------------------------------------
Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:
-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG
-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News