De asemenea, au fost rănite în jur de 650 de persoane, dintre care unele se află în stare gravă la spital. Aproximativ 45 de persoane au fost scoase în viață de sub dărâmături după intervenția salvatorilor.
Mai multe echipe de salvare trimise din țări precum Italia, Grecia sau România se află în căutarea supraviețuitorilor cutremurului care a fost urmat de sute de replici, unele cu magnitudinea de peste 5 grade, care a dus la prăbușirea a zeci de clădiri.
În orașul Thumane din nordul țării, unde 22 de persoane și-au pierdut viața, căutările au fost sistate după ce toate victimele au fost scoase la suprafață, inclusiv corpurile a unei femei și a fiului acesteia găsiți îmbrățișați după prăbușirea unei clădiri de cinci etaje.
Guvernul a decretat stare de urgență pentru 30 de zile în zonele cele mai afectate, respectiv Durres și Thumane, și a promis că până la finalul anului viitor vor fi construite noi locuințe pentru cei care și-au pierdut casele.
Costurile la care se ridică pagubele și reconstrucția locuințelor nu au fost încă stabilite. Până acum au fost menționate două conferințe ale donatorilor și un val de solidaritate din partea Diasporei albaneze.
Acesta este cel mai mare seism produs în Albania de la cutrenurul din 1979. Cutremurul cu magnitudinea de 6,4 grade pe scara Richter s-a produs marți la 30 de km vest de Tirana și a fost resimțit atât în Balcani cât și în regiunea Puglia din sudul Italiei, de-a lungul țărmului Mării Adriatice.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News