Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Bilanț SUA: Aproape 700 de morți provocate de COVID în 24 de ore 
WhatsApp
Noul coronavirus a făcut 691 de decese suplimentare în 24 de ore în Statele Unite, potrivit datelor prezentate duminică la orele 20.30 (luni, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, transmite AFP. 

Aceasta ridică la 110.482 numărul total al deceselor SUA legate de COVID-19, unde s-au înregistrat 1.938.842 de cazuri.

Datele la nivel naţional sunt cele mai ridicate din lume. În schimb, raportat la populaţie, mai multe ţări europene devansează Statele Unite la numărul de morţi la 100.000 de locuitori, printre care Franţa, Italia şi Spania.

În punctul de vârf al crizei, la jumătatea lui aprilie, Statele Unite înregistrau în jur de 3.000 de morţi zilnic. De atunci, această cifră a scăzut la circa 1.000 de decese şi 20.000 de contaminări zilnice.

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat vineri că Statele Unite ''au depăşit în mare măsură'' criza şi a lansat din nou un apel guvernatorilor să relaxeze în statele lor restricţiile impuse în lupta împotriva pandemiei.

Profesioniştii din domeniul sănătăţii şi-au exprimat îngrijorarea după manifestaţiile care au loc de peste o săptămână în întreaga ţară împotriva brutalităţii poliţiei şi rasismului. Aceştia se tem de o revenire a numărului de contaminări în săptămânile următoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel