Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia, undă verde pentru vaccinarea împotriva COVID-19 a copiilor din grupa 5-11 ani
WhatsApp
Belgia a dat undă verde luni vaccinării împotriva COVID-19 a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani, după ce şi alte state europene au luat aceeaşi decizie, transmite AFP, preluată de Agerpres.    
Foto: Pixabay

Potrivit unui comunicat emis la finalul unei reuniuni interministeriale a miniştrilor sănătăţii din acest stat federal, vaccinarea copiilor este 'gratuită şi voluntară' şi 'nu va fi posibilă decât cu acordul părinţilor sau al tutorelui legal'.

De asemenea, imunizarea copiilor se va face cu versiunea pediatrică a vaccinului Pfizer/BioNTech, aprobată de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi 'care se administrează în două doze la interval de 21 de zile'.

Primele invitaţii la vaccinare vor fi lansate chiar de la începutul lunii decembrie, mai ales copiilor cu comorbidităţi. În cazul acestora, vaccinarea este 'puternic recomandată' dat fiind că aceasta 'protejează faţă de formele severe ale maladiei cauzate de virus', adaugă acelaşi comunicat.

 

Restricțiile au declanșat proteste în Belgia



Cu toate acestea, vaccinul le va fi propus şi copiilor sănătoşi, care 'vor putea astfel să beneficieze de o mai bună protecţie individuală, contribuind în acelaşi timp la cea a persoanelor vulnerabile din anturajul lor şi a societăţii în ansamblul său'.

Totodată, autorităţile din Belgia au mai precizat că statutul de vaccinare al copiilor nu va avea nicio consecinţă asupra activităţilor lor sociale, pentru această grupă de vârstă nefiind solicitat niciun fel de certificat sanitar.

De asemenea, în contextul pandemic actual, restricţiile impuse pentru limitarea epidemiei au declanșat proteste în Belgia, unde mai multe manifestaţii au degenerat în ciocniri cu poliţia în ultimele săptămâni, scrie Agerpres.

 

Germania. Mai mulţi copii, vaccinaţi împotriva COVID-19 cu serul greșit. A fost chemată poliția

 

Mai multe state au inceput să vaccineze copii, iar în acest context, mai mulţi copii din Germania au ajuns să fie vaccinaţi din greşeală duminică cu un vaccin împotriva COVID-19 care nu fusese încă aprobat pentru grupa lor de vârstă, au anunţat oficiali locali, relatează dpa. 

La un centru de vaccinare din districtul Olpe din landul Renania de Nord-Westfalia, mai mulţi copii au fost imunizaţi cu vaccinul Moderna. Însă doar vaccinul BioNTech a fost aprobat pentru copii până acum.

"Părinţii copiilor în cauză au fost imediat informaţi despre incident", au anunţat autorităţile locale.

Părinţii au fost anunţaţi, într-o discuţie cu directorul medical al centrului de vaccinare, că aprobarea pentru administrarea vaccinului Moderna pentru copii este încă în aşteptare din partea Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA).

Până în momentul în care au părăsit centrul de vaccinare, la copii imunizaţi cu Moderna nu au fost observate reacţii adverse.

La solicitarea părinţilor, poliţia a fost sesizată în legătură cu acest incident.

Numărul copiilor implicaţi în incident nu a fost dezvăluit.

În noiembrie, Agenţia Europeană a Medicamentului a dat undă verde pentru vaccinul BioNTech pentru copiii începând cu vârsta de 5 ani, fiind primul vaccin aprobat în Uniunea Europeană pentru copiii sub 12 ani.

Copiii imunizaţi anti-COVID primesc doar o treime din doza destinată adulţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel