Cei doi români care au care au reușit să fugă atunci au fost identificați câteva ore mai târziu în locuința lor din Schaerbeek, unde a fost găsită și o parte din jaf. Mai mult, o parte din jaf, precum și haine precum cele identificate pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere au fost găsite în imobil. Cei doi români, în vârstă de 41 de ani și 45 de ani, au fost vineri seara în mașina celui de-al treilea conațional, reținut încă de atunci de autorități.
Potrivit hln.be, în noaptea de vineri spre sâmbătă, trei suspecți ar fi intrat în magazinul exclusivist de bijuterii din Stormestraat din Waregem. Au forțat obloanele metalice și au reușit să pătrundă în magazin, deși sistemul de alarmă a fost stins. Aceștia ar fi reușit să fure bijuterii de zeci de mii de euro și au fugit cu mașina lor, care era parcată mai departe.
Dar nu-și făcuseră temele temeinic, pentru că au condus chiar în direcția secției de poliție, fiind blocați la intersecția cu Verbindingsweg. Șoferul, un român de 36 de ani, a fost rapid încătușat. Ceilalți doi au fugit pe jos și s-au făcut nevăzuți, fiind chiar căutați cu elicopterul și a câini de urmărire. Au fost găsiți însă cu ușurință, când s-au întors la casa lor din Schaerbeek, unde poliția i-a arestat sâmbătă, după o percheziție. Aceștia purtau chiar hainele pe care le-au avut în timpul faptelor.
Șoferul a fost prezentat, marți, în fața camerei de consiliu, pentru arestare. El a încercat să se justifice spunând că nu are nicio legătură cu faptele și avea doar o întâlnire în regiunea Waregem. Camera de consiliu și-a prelungit arestarea cu o lună. Vineri este rândul celorlalți doi români să fie audiați.
Întâmplarea face ca aceeași bijuterie exclusivistă Haesevoets să mai fi fost lovită de hoți în urmă cu un an și jumătate. Atunci hoții, care au intrat întâi în locuința proprietarilor, au reușit să fugă cu bunuri de peste un milion de dolari, după ce i-a amenințat pe aceștia că îi omoară.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News