Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia: Medic, bănuit că a înregistrat 2.000 de vaccinări false
WhatsApp
Justiţia belgiană anchetează un medic bănuit că a înregistrat 2.000 de false vaccinări anti-COVID-19, care ar fi frauda "cea mai gravă", descoperită până acum, în gestionarea pandemiei în această ţară, relatează marţi AFP.

Este vorba de un medic din partea francofonă a Belgiei, care oferea servicii în toată Valonia şi care ar fi primit în repetate rânduri bani pentru injecţii care nu s-au materializat, obiectivul fiind ca pacientul să beneficieze de un permis sanitar cu ajutorul cărora să poată eluda unele restricţii.

Ministrul valon al sănătăţii, Christie Morreale, a declarat pentru RTBF că este vorba de o "fraudare a vaccinării din partea unui medic care a oferit coduri QR unui număr astronomic de persoane pe care le-ar fi vaccinat, în total 2.000".

Potrivit ei, este imposibil ca un singur medic să fi putut vaccina atâţia oameni, în atâtea locuri diferite.

Medicul în cauză a fost deocamdată privat de acces la baza de date care centralizează vaccinările şi urmează să fie cercetat pentru fals şi uz de fals.

Şi persoanele care au beneficiat de serviciile acestuia sunt pasibile de urmăriri judiciare, dar, deocamdată, permisul lor sanitar (Covid Safe Ticket, cum se numeşte în Belgia) a fost suspendat şi vor fi contactate pentru a li se propune vaccinarea cu acte în regulă, a precizat ministrul.

Dezvăluirea survine într-un moment în care şi Belgia, cu 75% populaţie complet vaccinată anticoronavirus, cunoaşte o explozie de noi infectări, cu o medie de peste 15.000 pe zi faţă de circa 2.000 la jumătatea lui octombrie), ce suprasolicită spitalele. Duminică, o manifestaţie împotriva vaccinării a reunit 35.000 de persoane la Bruxelles, potrivit poliţiei, şi s-au produs ciocniri cu forţele de ordine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel