Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belgia. Accident MORTAL provocat de un șofer român de TIR. "Conducea cu ochii în telefon, a lovit cu viteză maximă"
WhatsApp
Un șofer român a fost condamnat la închisoare în Belgia, după ce a provocat un accident în urma căruia și-a pierdut viața o femeie de 72 de ani. 
Accident mortal provocat de un român în Belgia. Tânărul și-a aflat pedeapsa (Sursa foto: VRT News)

Un român în vârstă de 37 de ani a fost condamnat la 5 ani de închisoare în Belgia, bărbatul fiind găsit vinovat de accidentul în urma căruia și-a pierdut viața o femeie de 72 de ani. Condamnarea definitivă vine la mai bine de un an de la tragedie, potrivit publicației vrt.be.

Șoferul român a intrat în plin într-o mașină care staționa la semafor

 

Incidentul s-a petrecut pe 3 octombrie 2019, Truus Rijnberg și-a părăsit casa din Terneuzen pentru a-și vizita fiica în Merelbeke. Lângă Sint-Kruis-Winkel, femeia în vârstă de 72 de ani s-a oprit la intersecție, deoarece lumina semaforului era roșie. Același lucru nu l-a făcut și camionul condus de român, care a lovit cu viteză maximă, din spate, vehiculul condus de victimă.

Impactul a fost atât de violent, încât mașina a fost propulsată, iar șocul i-a provocat femeii de 72 de ani decesul instantaneu.

 

"Conducea cu ochii în telefon, ca un rege în palatul său" 

 

La un an și jumătate de la tragedie, șoferul camionului a fost condamnat la 37 de luni de închisoare, la 5 ani de retragere a permisului și la o amendă de 8.000 de euro.

Potrivit acuzării, în timpul tragediei, bărbatul se afla pe telefonul mobil și nu a văzut că lumina era roșie. În același timp, își regla GPS-ul.

"Stătea cu ochii în telefonul mobil de parcă ar fi fost în sufrageria sa. Era ca un rege în palatul său. Nu a acordat atenție la ce se afla pe șosea", potrivit procurorilor.

Deși la proces, șoferul român și-a exprimat regretul pentru cele întâmplate, judecătorul a subliniat comportamentul său iresponsabil la volan și faptul că femeia de 72 nu a avut nicio șansă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
pixel