Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Belarus. Președintele Lukashenko amenință că va închide fabricile în care au loc proteste ale muncitorilor
WhatsApp
Președintele Alexander Lukashenko amenință că va închide fabricile din Belarus în care au loc proteste ale muncitorilor, ca o soluție de calmare a oamenilor. 

Alexander Lukashenko a declarat în oraşul Grodno, lângă graniţa cu Polonia, că măsura închiderii faabricilor unde au loc proteste ale muncitorilor ar putea fi luată de luni.

„Dacă o fabrică nu funcţionează, atunci să punem un lacăt pe poarta sa de luni, o oprim. Oamenii se vor calma şi vom decide pe cine să păstrăm în continuare”, a spus acesta.

Lukashenko se confruntă cu cea mai mare provocare a celor 26 de ani de când se află la putere, în condițiile în care oamenii au ieşit în stradă în mai multe oraşe din Belarus, inclusiv în capitala Minsk, protestând împotriva rezultatului alegerilor din 9 august despre care spun că au fost fraudate.

Unii muncitori de la mai multe fabrici de stat s-au alăturat protestelor.

Alexander Lukashenko a negat orice fraudă la vot.

Principala sa oponentă la alegeri, Sviatlana Tsikhanouskaya, s-a refugiat în Lituania.

Fără să numească pe nimeni, Lukashenko a declarat sâmbătă că organizatorii mitingurilor din toată ţara „stau în străinătate în ţările vecine” şi se bucură de sprijin politic din partea liderilor acestora.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel