Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Băiatul unei românce din Italia, mort la numai 4 ani. Avea simptome de gripă, iar în casă mirosea a gaz
WhatsApp
Tragedie în familia unei românce din Italia. Băiețelul de numai 4 ani a murit în mod neașteptat, după mai multe zile în care a manifestat simptome de gripă. Din păcate, inima micuțului a încetat să mai bată în dimineața zilei de 16 octombrie.  

Tragedie greu de imaginat în familia unei românce din Italia. Băiețelul în vârstă de aproape 4 ani a murit în dimineața zilei de 16 octombrie, la Petralia Soprana, în regiunea Sicilia, în timpul transportului către spital cu o ambulanță.

Francesco Leonida Gullo a pierdut lupta cu viața după câteva zile în care prezenta simptome asemănătoare cu gripa, dar familia sa a făcut o mențiune importantă: în dimineața respectivă, aceștia au detectat mirosul de gaz în locuință. Francesco locuia în Pensiunea „Masseria Sgadari San Giovanni” alături de tatăl său, Valerio, un italian de 33 de ani, și mama sa, Ana Maria, în vârstă de 22 de ani, de cetățenie română, potrivit informațiilor furnizate de publicația italiană La Repubblica.

Miros de gază în locuință și probleme de respirație pentru cel mic

 

Familia copilului a precizat că au observat mirosul de gaz în cursul dimineții, iar această descoperire a ridicat suspiciuni privind o posibilă scurgere de gaz care ar putea fi legată de tragicul eveniment.

În ultima perioadă, băiatul nu a participat la grădiniță din cauza simptomelor gripale pe care le manifestase. Cu toate acestea, în dimineața tragediei, copilul a avut dificultăți în a se trezi, iar părinții săi au observat că avea probleme de respirație.

Aceștia au chemat imediat o ambulanță, însă, din nefericire, inima băiatului a încetat să mai bată înainte ca aceștia să ajungă la spital.

Valerio și Ana Maria sunt figuri binecunoscute în Gangi, o localitate în apropiere de Palermo, unde au fost proprietarii principalului bar din Piazza del Popolo. Din cauza pandemiei de COVID-19, aceștia au luat decizia de a închide barul.

Forțele de ordine, inclusiv carabinierii și pompierii din Petralia Soprana, au ajuns la locuința familiei. Trupul neînsuflețit al băiatului a fost transferat la camera mortuară a cimitirului din Petralia Soprana.

Primarul din Gangi, Giuseppe Ferrarello, care cunoștea familia personal, a declarat, pentru sursa citată: „Aceasta este o tragedie care ne afectează pe toți. Erau oameni simpli și modești. În ziua funeraliilor, voi decreta doliu la nivel comunal.”

 

---------------------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp, atunci când apare o nouă știre de interes EXCLUSIV pentru românii din ITALIA, puteți intra pe grupurile de WhatsApp al cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri: 

-> https://chat.whatsapp.com/DIfmKOQTNNO5InDDSWwifG 

-> https://chat.whatsapp.com/JCB7XM4tEl08V1iMcc9g8N 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel