Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Avertizare MAE pentru românii din Puerto Rico: "Să se pregătească de evacuare"
WhatsApp
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Puerto Rico asupra faptului că, în urma recentelor cutremure de pământ din regiune, precum şi a posibilităţii înregistrării unor replici ale acestora, autorităţile locale au instaurat planul de urgenţă, sugerând populaţiei din zonă să se pregătească pentru evacuare.

Informaţii actualizate cu privire la planul de acţiune local în caz de dezastre naturale pot fi accesate pe site-ul Agenţiei statale pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi administrare a dezastrelor din Puerto Rico: www.manejodeemergencias.pr.gov, arată un comunicat MAE transmis joi.

MAE recomandă cetăţenilor români care doresc să călătorească în Puerto Rico să îşi amâne călătoria planificată. Totodată, cetăţenii români aflaţi pe insulă, pentru securitatea lor, sunt sfătuiţi să ia în calcul întreruperea şederii lor şi să ia legătura cu reprezentanţii companiilor aeriene pentru schimbarea coordonatelor de zbor, să urmărească anunţurile emise de autorităţile locale şi să urmeze recomandările şi instrucţiunile acestora.

Cetăţenii români se pot adresa Consulatului General al României la Miami la numerele de telefon +13057638714 şi +13057638874, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al oficiului consular al României din Miami, SUA: +12025158953.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că românii care călătoresc în străinătate au la dispoziţie atât aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie, cât şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel