Propunerea vine după ce un sondaj realizat de guvern a scos la iveală că doar 17% dintre persoanele cu simptome efectuează testul de COVID-19, temându-se că un rezultat pozitiv le-ar putea tăia semnificativ din venituri. Sistemul reprezintă în prezent „soluţia preferată” a Departamentului de Sănătate şi Asistenţă Socială (DHSC) şi ar putea costa 453 de milioane de lire pe săptămână, de 12 ori mai mult decât schema actuală. Lunar, suma ar ajunge la două miliarde de lire.
Programul lansat în urmă cu patru luni de prim-ministrul Boris Johnson a fost aspru criticat întrucât numărul oamenilor care nu îşi permit să se autoizoleze este extrem de mare, aceştia fiind puşi să aleagă dacă doresc să răspândească boala sau să îşi piardă din salariu. Momentan, doar oamenii cu venituri mici şi care nu pot lucra de acasă sunt eligibili pentru cele 500 de lire. Mai mult, un sondaj efectuat de DHSC arată că doar unul din patru oameni s-a conformat în totalitate legii din momentul în care a intrat în izolare.
Momentan, doar oamenii cu venituri mici şi care nu pot lucra de acasă sunt eligibili pentru cele 500 de lire din cadrul programului de testare, monitorizare şi susţinere (TTSP), care nu include comercianţii cu amănuntul, liber profesioniştii, părinţii ai căror copii trebuie să se autoizoleze şi o mulţime de întreprinderi mici. Marea Britanie este pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte programele de vaccinare anti-coronavirus, cu 5,4 milioane de doze administrate până pe 21 ianuarie, potrivit datelor colectate de Bloomberg.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News