Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Autocar, plin cu migranți, reținut în Bulgaria. Doi români au fost arestaţi
WhatsApp
Bulgaria a reţinut, duminică, 70 de presupuşi migranţi ilegali într-un autocar într-o parcare pe o autostradă în apropiere de oraşul Sliven.
Autocar, plin cu migrați, reținut în Bulgaria. Doi români au fost arestaţi. Sursa foto: radioenergy.bg

Unii migranți au fost duși la spital din cauza epuizării, iar doi cetăţeni români au fost arestați, a anunţat poliţia regională. Paisprezece dintre bărbaţi, care nu aveau documente, dar care au spus că sunt de origine afgană, au fost trimişi la spital, iar trei vor rămâne sub observaţie medicală până când se vor recupera, a precizat poliţia.

Doi cetăţeni români, dintre care unul era şoferul autocarului, au fost de asemenea reţinuţi, iar procurorii le-au deschis dosar penal. Bulgaria este situată pe o rută folosită de migranţii din Orientul Mijlociu şi Afganistan pentru a intra în Uniunea Europeană, comentează Reuters.

Mulţi nu rămân în Bulgaria şi încearcă să ajungă în Europa de Vest, folosind reţele elaborate de traficanţi. Bulgaria şi-a intensificat controalele la graniţa de sud cu Turcia, precum şi pe întreg teritoriul ţării, pentru a combate creşterea afluxului de migranţi şi a dovedi că este capabilă să apere corespunzător graniţa externă a UE.

Reuters reaminteşte că, la 8 decembrie, aderarea Bulgariei la Schengen a fost respinsă de Austria şi Olanda, Sofia sperând acum să poată intra anul viitor în acest spaţiu european de liberă circulaţie. Austria şi Olanda au votat şi împotriva aderării României la Spaţiul Schengen la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI).

Vezi si:

 

Peste 600 de migranţi au fost reţinuţi lângă frontiera Ungariei cu Serbia, după incidente cu focuri de armă

 

Poliţia sârbă a reţinut, în luna noiembrie, peste 600 de migranţi ilegali în zona localităţilor Horgos şi Subotica, în nordul ţării, la graniţa cu Ungaria, şi desfăşoară în continuare căutări după ce în cursul nopţii au avut loc incidente cu focuri de armă între migranţi.

Migranţii reţinuţi vor fi transportaţi în centre pentru refugiaţi în sudul Serbiei. Poliţia a confiscat arme şi o şapcă cu simbolul aşa-numitei 'Armate de Eliberare a Kosovo', iar autorii presupuşi ai incidentului armat au fost identificaţi şi arestaţi, potrivit Tanjug.

Raiduri ale poliţiei sunt în desfăşurare la Belgrad, unde forţe de ordine ridică migranţi de pe străzi şi din pieţe. 'Va exista toleranţă zero faţă de toţi cei care au abuzat de ospitalitatea noastră. Vieţile şi proprietăţile cetăţenilor sârbi vor fi protejate', a declarat ministrul de interne Bratislav Gasic, după sosirea de la Horgos.

Ministerul de Interne a comunicat mai devreme că poliţia şi jandarmeria au început să inspecteze zona în cursul nopţii şi au găsit şase migranţi la locul confruntării, printre care un bărbat în jur de 20 de ani, cu două plăgi împuşcate în piept. În operaţiuni sunt implicate forţe speciale, elicoptere şi drone.

În imagini video din Horgos postate pe reţele sociale joi seară se vedea un grup mare de migranţi, unii dintre ei cu arme automate, şi se auzeau împuşcături. O altă confruntare armată între migranţi s-a produs la începutul lui iulie lângă Subotica, când o persoană a fost ucisă şi mai multe au fost rănite.

Ruta de migraţie prin Serbia şi Ungaria a fost menţionată de oficiali austrieci care s-au plâns în ultimele zile, în contextul discutării primirii Croaţiei, României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, de afluxul mare de migranţi pe această rută, aminteşte HINA, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Internațional Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel