În timpul controlului, șoferul camionului, de origine română, a opus rezistență. Când un ofițer a vrut să ia cheia vehiculului din contact din motive de securitate, șoferul român l-a împins cu putere.
După ce i-a atacat fizic pe ambii ofițeri, șoferul român a fost pus jos. Potrivit Inspectoratului de Poliție Wattens, românul i-a împins și lovit pe ambii polițiști de mai multe ori, scrie unsertirol24.com.
Testul pentru alcoolemie a arătat că șoferul român, în vârstă de 44 de ani, avea o alcoolemie de aproximativ 2,4.
Abia după folosirea spray-ului cu piper și sprijinul altor patrule, românul a putut fi arestat și dus la Spitalul Hall, unde a rămas internat. Unul dintre polițiștii atacați, care a fost rănit ușor, a primit și el îngrijiri medicale la Spitalul Hall.
Un alt român, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnat la doi ani de închisoare, fiind acuzat că a fost implicat în două lovituri asupra bancomatelor.
Pe 27 februarie 2019, autorii au plasat explozibili în fanta unui bancomat din Pama. Au vrut să-l aprindă și apoi să scoată banii. Deoarece se apropia o mașină, autorii au renunțat și au fugit.
Pe 22 iulie 2020, un bancomat a fost aruncat în aer, Fernitz, lângă Graz. De această dată, infractorii români au detonat explozibilul de la distanță, folosind o baterie de moped. Au fugit, apoi, cu prada de 155.420 de euro.
Marți, românul care a livrat explozibil spărgătorilor bancomatelor, în ambele cazuri, a fost adus în fața magistraților.Românul, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat în România, în octombrie și a pledat vinovat. Cu toate acestea, el nu a fost prezent la locurile jafurilor, transmite bvz.at.
„Cum ați obținut acest exploziv special?”, l-a întrebat, pe român, judecătorul Birgit Falb. „Îl poți obține în toată lumea”, a răspuns acuzatul, citând Moldova ca sursă de aprovizionare. Când bancomatul din Fernitz a fost aruncat în aer, poliția era deja pe urmele grupului de infractori. Banda de spărgători din România a vizitat un număr mare de locații de bancomate, fiind supravegheată de luni de zile.
Prada, aproape în întregime colorată de un pachet de vopsea specială, montat pe bancomat, a fost aproape în întregime confiscată. Acuzatul fusese deja implicat într-o altă explozie a unui bancomat în 2017. La acel moment, un bancomat din centrul orașului St. Pölten a fost detonat cu un amestec de gaz și oxigen.
Românul, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat împreună cu complicii săi la acea vreme și condamnat la închisoare cu suspendare parțială în 2018.
Românul a fost condamnat necondiționat la doi ani de închisoare. A trebuit să plătească statului austriac 4.000 de euro, partea sa din prada de la Fernitz. Inculpatul a acceptat verdictul. Procurorul nu a făcut nicio declarație, așa că hotărârea nu este definitivă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News