Ministerul Afacerilor Externe a transmis care sunt măsurile adoptate de autoritățile austriece, care vor intra în vigoare începând de sâmbătă și care se vor aplica pe o perioadă nedeterminată.
Astfel, persoanele care călătoresc în Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau într-o locație adecvată, ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal.
Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test pentru infecția cu SARS-CoV-2 (de tip PCR sau antigen), făcut nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea în Republica Austria, cheltuielile fiind suportate de către persoanele în cauză.
De asemenea, toate persoanele care intră în Republica Austria trebuie să completeze și să dețină în format fizic formularul Declarație de carantină.
În situația în care cetățeanul străin nu poate prezenta dovada care să ateste domiciliul sau o cazare adecvată, autoritățile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Republicii Austria.
Noile măsuri privind condițiile de intrare se aplică inclusiv turiștilor.
Sunt exceptate de la măsura carantinei și pot intra fără restricții în Republica Austria persoanele care călătoresc din Australia, Finlanda, Irlanda, Islanda, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia, Republica Coreea, Uruguay și Vatican și prezintă documente justificative care să ateste faptul că, în ultimele 10 zile, s-au aflat pe teritoriul statelor respective.
Totodată, persoanele care fac parte din anumite categorii profesionale sunt exceptate de la măsura carantinării dacă prezintă rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR sau antigen pentru infecția cu SARS-CoV-2, redactat în limba germană sau engleză, prelevat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării în acest stat. Este vorba de personalul diplomatic și angajații organizațiilor internaționale, personalul aflat în misiune umanitară, persoanele care intră din motive profesionale, însoțitori ai persoanelor care călătoresc din motive medicale, persoanele care sosesc pentru a răspunde unei îndatoriri juridice sau administrative obligatorii, precum prezentarea la citații în procese juridice. În lipsa rezultatului negativ al unui test, persoanele respective și cele cu care locuiesc sunt obligate să se supună unei perioade de carantină de 10 zile la domiciliu (sau într-o locație adecvată ale cărei costuri trebuie suportate din bugetul personal), imediat după intrarea în Austria.
Măsura plasării în carantină poate fi suspendată în urma prezentării rezultatului negativ al unui test molecular negativ tip PCR sau antigen efectuat în această perioadă.
„Cu privire la tranzit, acesta este permis în regim permanent, fără oprire (înnoptare) pe teritoriul Republicii Austria spre destinații din alte state și fără aplicarea măsurii de carantină sau prezentarea unui test pentru infecția cu SARS-CoV-2, dacă deplasarea spre statul de destinaţie este justificată corespunzător. Autoritățile pot solicita prezentarea unor documente care să asigure intrarea în statul de destinație: acte de domiciliu, rezidență, drept de ședere, contract de muncă sau orice altă dovadă a necesității intrării, de exemplu adeverință de tratament medical imperios necesar, de studii etc”, arată MAE.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Viena: 0043 1 503 24 65 și 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51901 și www.viena.mae.ro și informarea temeinică anterior deplasărilor în străinătate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News