Scena incredibilă s-a petrecut în dimineața zilei de 16 martie 2019, atunci când un preot de 46 de ani a mers la poliție și a spus că a trebuit să-și oprească activitatea pe care o avea din cauza a patru cerșetori români care se certau și vorbeau foarte tare în fața bisericii, situată în orașul Salzburg.
Ieșit să calmeze situația, a fost agresat și rănit de unul dintre cei patru certăreți, relatează ziarulromanesc.at.
Potrivit investigațiilor inițiale și a declarațiilor celor implicați, "circul" din fața bisericii era făcut de o femeie de 26 de ani și trei bărbați cu vârste de 26, 28, respectiv 46 de ani, care ulterior s-au dovedit a fi de cețățenie română.
Deoarece disputa a fost auzită în biserică, preotul a ieșit să vadă ce se întâmplă. Preotul i-a rugat să înceteze scandalul, dar unul dintre ei l-a agresat, relatează aceeași sursă.
Potrivit însă declarației româncei de 26 de ani, ea a fost trasă de preot de păr, a căzut la pământ și s-a rănit destul de grav. Drept răspuns, soțul ei, de 28 de ani, l-a lovit pe preot în față.
Preotul însă a declarat polițiștilor că în timpul încercării sale de conciliere, el a fost împins și hărțuit de cei trei bărbați cerșetori, iar unul dintre ei l-a lovit. Femeia de 26 de ani, mai spune preotul, a căzut la pământ, dar sub nicio formă din cauza lui, iar femeia nu a fost în niciun caz lovită de el.
Polițiștii, ajunși la fața locului foarte rapid, au calmat disputele și i-au dus pe toți cei implicați la secția de poliție pentru interogatoriu. Niciunul dintre participanți nu a avut nevoie de internare în spital. Ancheta pentru clarificarea faptelor este în curs de desfășurare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News