În timpul unui control, în dimineața de sâmbătă, în jurul orei 1.00, vameșii au oprit un autoturism cu numere de înmatriculare românești la punctul de trecere a frontierei Suben.
Automobilul, cu nouă locuri, era condus de un român de 32 de ani. Bărbatul le-a spus ofițerilor că se îndrepta spre Țările de Jos cu opt pasageri, care mergeau la muncă. După ce ocupanții vehiculului au fost rugați să coboare, oamenii legii au mai găsit o altă persoană, ascunsă sub mai multe materiale textile, pe al doilea rând de scaune, scrie krone.at.
Acest bărbat era un sirian, care locuia ilegal în Austria. El a declarat că a urcat în mașina românului la popasul Sf. Valentin și că destinația lui era Germania. Sirianul a fost arestat și dus de către poliția de imigrație la centrul de detenție al poliției Wels.
Românul, în vârstă de 32 de ani, a fost și el arestat și sesizat la Parchetul din Wels. Acolo, avocații au decis, spre uimirea polițiștilor, ca românul să fie cercetat în libertate. Românul nu a fost acuzat de contrabandă, ci doar de sprijinirea și favorizarea locuinței ilegale.
Un alt caz, în care români au fost implicați în trafic cu migranți a fost descoperit, recent, în Ungaria.
Tribunalul Districtual din Debrețin a anunțat, miercuri, verdictul într-un dosar privind doi inculpați, care se ocupau de trafic de migrați. Mai exact, o româncă și iubitul său turc au fost prinși în timp ce transportau, ilegal 31 de migranți într-un camion, a declarat Tribunalul Debrețin.
Bărbatul turc, de 54 de ani, și iubita sa, cetățean român, de 41 de ani, au mărturisit săvârșirea faptei, în conformitate cu rechizitoriul, și au renunțat la dreptul unui proces. Prin urmare, Parchetul a prezentat probele în cauză, iar magistrații au formulat o propunere de condamnare cu suspendare în caz de mărturisire și renunțare la dreptul la proces. Cei doi au recunoscut fapta cu ajutorul interpreților și au renunțat la dreptul la proces, ceea ce a fost acceptat de instanță.
Instanța de fond i-a găsit vinovați pe cei doi vinovați de infracțiunea de trafic de persoane, pe care bărbatul turc a săvârșit-o în calitate de membru al unei organizații criminale, scrie dehir.hu.
Așadar, în conformitate cu depunerea procurorului, instanța de judecată l-a condamnat pe turc la 2 ani de închisoare cu suspendare și deportare din Ungaria pentru 4 ani. Partenera sa, o româncă, a fost condamnată cu suspendare la 1 an și 2 luni de închisoare și deportată din Ungaria pentru 2 ani și 4 luni.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News