Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Austria introduce măsuri mai aspre pentru persoanele nevaccinate
WhatsApp
Austria a introdus noi măsuri pentru a combate creşterea numărului de noi infectări cu coronavirus, vizând în special persoanele nevaccinate, informează luni dpa.
Foto ILUSTRATIV

Începând de luni, doar cei vaccinaţi şi cei care au trecut prin COVID-19 vor putea lua masa la restaurante, participa la evenimente sportive sau utiliza teleschiurile pe teritoriul Austriei.

Noua regulă se va aplica de asemenea în hoteluri şi la astfel de servicii precum frizeriile sau saloanele de înfrumuseţare.

„Credem că aceasta ar putea contribui substanţial la stăvilirea a ceea ce se întâmplă acum”, a declarat duminică vicecancelarul Werner Kogler la un post de televiziune austriac. El a adăugat că autorităţile regionale vor putea introduce măsuri chiar mai aspre dacă vor considera acest lucru necesar, inclusiv să impună perioade de carantină pentru populaţie, „ca ultim resort”.

 

Mai mult de un sfert dintre locuitorii Austriei cu vârste peste 12 ani încă nu au certificat de vaccinare



Până acum, mai mult de un sfert dintre locuitorii Austriei cu vârste peste 12 ani încă nu au certificat de vaccinare şi tocmai ei au fost consideraţi a fi printre cauzele principale care au dus la creşterea treptată a numărului de contaminări şi de internări în spitale pentru COVID-19.

Incidenţa pe ultimele şapte zile este în prezent în Austria de 599,6 la 100.000 de locuitori. În Austria Superioară şi în regiunea Salzburg - doar landuri federale unde se înregistrează cele mai scăzute rate de vaccinare - incidenţa a depăşit deja 900.

La sfârşitul săptămânii trecută, o creştere a cifrelor privind vaccinarea a fost raportată în toată Austria.

 

Noile măsuri vor fi aplicate în mod etapizat



Noile măsuri vor fi aplicate în mod etapizat în decursul unei perioade de peste patru săptămâni, în timpul căreia dovada vaccinării cu prima doză şi un test PCR negativ vor fi suficiente. Copiii sub 12 ani sunt exceptaţi de la noile reguli, iar un test negativ va fi suficient pentru adolescenţii de 13-15 ani.

Persoanele care nu se pot vaccina din motive medicale vor putea participa la viaţa publică în baza unui certificat medical şi a unui test PCR. În Austria, testele rapide şi PCR sunt gratuite pentru toată lumea.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel